Tesla Inc a ratat estimările pieţei privind livrările de vehicule electrice (EV) în trimestrul trei din 2023, deoarece planificatele modernizări ale fabricilor sale au forţat opriri ale producţiei, iar acţiunile au scăzut luni cu 2,5%, transmit AP şi Reuters.
În perioada iulie-septembrie 2023, compania condusă de Elon Musk a livrat 435.059 vehicule, un declin de aproape 7% faţă de trimestrul precedent, dar cel mai valoros producător auto al lumii şi-a menţinut obiectivul de a livra anul acesta 1,8 milioane de unităţi. Tesla a livrat uşor peste 1,3 milioane de unităţi în primele nouă luni din acest an.
Analiştii se aşteptau ca Tesla să livreze 459.949 maşini în trimestrul trei din 2023.
Piaţa vehiculelor electrice pare că încetineşte în Statele Unite, deşi există şi semne de creştere, au apreciat analiştii de la Canalys Research.
"În timp ce Tesla rămâne forţa dominantă pe piaţa vehiculelor electrice din Statele Unite în 2023, există o majorare a cererii pentru o gamă largă de opţiuni EV pentru a satisface creşterea cererii consumatorilor de vehicule electrice", a apreciat Ashwin Amberkar, analist la Canalys Research.
În trimestrul trei din 2023, Tesla a produs 430.488 vehicule, faţă de 479.700 în perioada aprilie-iunie 2023 şi 365.923 în trimestrul trei din 2022.
Unii analişti susţin că modernizarea fabricilor ar putea duce la o redresare a livrărilor în ultimele trei luni din 2023, deoarece ar concura mai bine cu rivalele din SUA şi China.
În perioada iulie-septembrie 2023, Tesla a redus preţurile maşinilor premium Model S şi Model X cu 14-21% pe pieţele sale principale din SUA şi China.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.