Teodorovici: În acest an demarează construcția a două spitale reginonale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ministrul Finanțelor spune că spitalele se vor începe să fie construite
Ministrul Finanțelor spune că spitalele se vor începe să fie construite

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat joi că în acest an va fi demarată construcţia a două spitale regionale, la Constanţa şi Craiova, cu bani prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării. 

"Mâine vom avea în Guvern un astfel de document pentru a aproba construirea celor două spitale regionale (n.r. Constanţa şi Craiova). Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere - de sănătate şi apărare. Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor. Sunt elemente care justifică astfel de spitale. (...) Ştim deja cât durează construcţia, cât costă efectiv un astfel de spital. (...) Avem locaţii identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării - vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare dacă va fi nevoie", a spus Teodorovici, prezent la o conferinţă a medicilor de familie. 

Citește și: Teodorovici: La modificarea OUG 114 am ținut seama de datele BNR

El a afirmat că va fi începută în acest an construcţia celor două spitale de "ultimă generaţie". 

"Eu zic că în acest an cele două spitale pot să şi înceapă să fie construite. (...) Vor fi spitale de ultimă generaţie. Acest prim pas va fi mâine făcut, după aceea va fi făcut un act normativ", a mai spus demnitarul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457801.29RON
1 ETH = 13285.04RON
1 LTC = 602.75RON
1 XRP = 12.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel