Teodorovici: Spun NU pentru trimiterea la închisoare

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că susţine orice "măsură europeană" prin care să se recupereze prejudiciile, adăugând că, în ultimii ani, din păcate, statul s-a dovedit a fi "o structură care luptă împotriva oamenilor de afaceri şi acest lucru trebuie să înceteze". 

"La nivel de Guvern, avem aprobat un memorandum pentru a discuta într-un cadru mai larg cu ministerele de Finanţe, Justiţiei, toate celelalte structuri implicate în partea de evaziune fiscală, pentru că spuneam că, până la finalul anului 2018, vom prezenta pe masa Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative care se referă la evaziunea fiscală, pentru a aduce practica din statele europene avansate în România. Adică, statul să urmărească recuperarea unor prejudicii şi nu neapărat închiderea unor companii, trimiterea în închisoare", a declarat, marţi, Teodorovici, la Senat.

Întrebat dacă susţine proiectul de lege pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care a primit raport favorabil în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, Teodorovici a răspuns: "Susţin orice fel măsură europeană. Numai în România, din păcate, statul s-a dovedit a fi în ultimii ani o structură care luptă împotriva oamenilor de afaceri şi acest lucru trebuie să înceteze".

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare proiectului de lege pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu mai multe amendamente.

Potrivit unui amendament adoptat de deputaţi, "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalizările, instanţa poate dispune o singură dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere". "În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare", mai prevede legea.

Deputaţii jurişti au mai adoptat un amendament care stipulează că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414667.89RON
1 ETH = 7902.48RON
1 LTC = 380.08RON
1 XRP = 10.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel