Tensiuni în marile orașe din Franța. Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Protest al sindicatliștilor francezi
Protest al sindicatliștilor francezi

În Franța este a 12-a zi de proteste față de noua lege a pensiilor care a fost recent adoptată printr-o procedură specială iar tensiunile au ajuns la cote maxime.

Francezii așteaptă azi decizia Curții Constituționale privind constituționalitatea noii legi a pensiilor, noua prevedere majorând cu un an vârsta de pensionare.

În fața clădirii unde se află sediul Curții Constituționale a fost masat un număr impresionant de jandarmi în ajunul deciziei judecătorilor.

În cea de-a douăsprezecea zi de mobilizare, prezența a fost mai scăzută la marea majoritate a mitingurilor, relatează Le Monde însă violențele au continuat. Ciocnirile între manifestanți și forțele de ordine au avut loc la Rennes, Nantes și Lyon.

La Paris, unde cortegiul a trecut pe lângă sediul Consiliului Constituțional protejat de un important dispozitiv de poliție, sindicatele au revendicat 400.000 de manifestanți.

La Lyon, manifestația a început cu flori pe care participanții le-au agățat pe scuturile polițiștilor. Însă după trei kilometri au avut loc ciocniri cu forțele de ordine care au utilizat și gaze lacrimogene iar un jurnalist a fost rănit de jandarmi cu bastoane

Traseul stabilit a fost unul inedit, cu mai puține magazine pentru a evita distrugerea sau vandalizarea acestora. 

La Nantes, unde manifestația de joi a fost marcată de ciocniri, doi manifestanți de 42 și 45 de ani, cu răni ușoare, au fost îngrijiți de pompieri. Doi membri ai forțelor de ordine în vârstă de 48 și 50 de ani, de asemenea ușor răniți, au fost transportați la CHU din Nantes. Pompierii au intervenit, de asemenea, la trei incendii provocate de manifestanți.

Te-ar putea interesa și:

Grevele din Franța scumpesc gazele în Europa

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni, în contextul în care grevele din Franţa afectează funcţionarea infrastucturii energetice a ţării, ceea ce agravează îngrijorările cu privire la aprovizionarea cu energie, transmite Bloomberg.

Capacităţile de producţie ale centralelor nucleare din Franţa au scăzut la 57% din cauza grevelor provocate de decizia de majorare a vârstei de pensionare, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la electricitate pe piaţa locală. În plus, grevele din Franţa au afectat şi activitatea rafinăriilor şi a terminalelor pentru importul de gaze lichefiate. În paralel, meteorologii avertizează că un val de frig va traversa Europa în zilele următoare, ceea ce a făcut ca luni cotaţiile de referinţă la gaze naturale să înregistreze o creştere de până la 5,5%.

În jurul orei 12:52 p.m., la hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 3,8% până la 42,65 euro pentru un Megawatt-oră. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 444523.34RON
1 ETH = 16348.54RON
1 LTC = 441.34RON
1 XRP = 6.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel