Taxarea suplimentară a pensiilor crează un precedent periculos. Cine spune acest lucru

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Taxarea suplimentară a pensiilor crează un precedent periculos
Taxarea suplimentară a pensiilor crează un precedent periculos

Taxarea suplimentară a pensiilor reprezintă o soluţie fiscală la o problemă nefiscală, iar aceasta poate aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona fiscală, a spus Alex Milcev, partener și lider al departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România, în cadrul unei conferinţe.

"Această măsură, de taxare suplimentară, până la urmă derivă din altă problemă, şi anume cum sunt stabilite pensiile. Deci o problemă încearcă să rezolve cealaltă problemă. Dacă rămânem în zona fiscalităţii, această propunere, de taxare suplimentară, cumva se abate dramatic de la principiul cotei unice, dacă putem să spunem că o avem, sau cotei unice în sensul că nu este cotă progresivă, avem 10% şi aici se propun altfel de impozitări. Deci aş putea să spun că e o soluţie la o problemă nefiscală, o soluţie care aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona fiscală. Cum se stabilesc acele pensii şi în ce fel, nu comentez, dar soluţia fiscală la una nonfiscală nu cred că e una bine gândită şi cu siguranţă nediscutată", a spus Alex Milcev.

El a precizat că în zona fiscală contează orice precedent şi orice modificare sau iniţiativă aici riscă să complice sistemul fiscal peste ce avem în prezent.

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%. În favoarea actului normativ au votat 76 de senatori şi 16 s-au abţinut.

Când putem cumpăra vechime în muncă. Ce spune Legea pensiilor

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale. Iniţiatorul propunerii legislative, ministrul Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, consideră că prin acest act normativ "se face dreptate şi justiţie socială".

Proiectul privind taxarea pensiilor a fost amendat chiar de către iniţiator, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată. Un alt amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa proiectului de lege.

Senatorul PNL Florin Cîţu a propus un amendament, respins de plen, prin care toate pensiile speciale peste 5.000 de lei să fie impozitate cu 90%,

"Prin acest amendament se elimină demagogia şi ipocrizia", a spus Cîţu, care a explicat că pensiile parlamentarilor cu un singur mandat sunt mai mici de 7.000 de lei şi astfel nu sunt taxate, anunță Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458420.59RON
1 ETH = 15959.95RON
1 LTC = 489.10RON
1 XRP = 10.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16911.971.09%
BET-BK3158.350.93%
BET-EF917.831.01%
BET-FI61144.00-0.43%
BET-NG1217.620.83%
BET-TR37293.731.09%
BET-TRN36249.451.09%
BET-XT1458.090.87%
BET-XT-TR3160.760.87%
BET-XT-TRN3078.780.87%
BETAeRO878.310.55%
BETPlus2499.711.05%
RTL37648.091.05%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel