Tarom pregătește schimbări importante. Iată care sunt planurile pentru iarna 2021/2022

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
TAROM
EXCLUSIV
TAROM

Compania TAROM încearcă să iasă din perioada pandemiei ca o companie mai adaptată nevoilor pieței. Am discutat cu noul director general al TAROM, Cătălin Prunariu, despre drumul companiei pe termen mediu și lung și am aflat ce schimbări se pregătesc în viitorul apropiat.

”Pandemia a oferit industriei aeronautice prilejul de consolidare, de așezare a acesteia pe baze solide de pe care sa se reia creșterea ”, spune Cătălin Prunariu.

Acesta crede că revenirea va fi ”progresivă”, nivelul din 2019 urmând a fi atins abia la sfârșitul anului 2024, atât ca număr de pasageri și curse operate, cât și ca venituri.

 

Plecări voluntare și disponibilizări

 

Tarom a început să își ajusteze politica de personal încă din această primăvară, fiind restructurate 241 de posturi.

Cătălin Prunariu spune că există în derulare un program de plecări voluntare din companie, iar ulterior se va trece și la disponibilizări.

”Schema de personal redimensionată prevede un număr de 1.316 posturi. Pentru a ajunge acolo, avem în derulare un program de plecări voluntare și am inițiat acțiunile premergătoare disponibilizării de personal, acolo unde cerințele planului de restructurare o impun”, spune directorul Tarom.

Tarom nu are planuri să angajeze personal și se va axa pe oamenii din companie, inclusiv prin redistribuirea acestora pe poziții care să le crească randamentul.

”Există și un număr de posturi vacante, pentru care vom organiza concursuri deschise personalului propriu, aflat în pericol de disponibilizare. În felul acesta încercăm sa protejăm cât mai mult angajații”, a adăugat acesta.

 

Servicii integrate: bilet de avion - cazare, din iarna aceasta

 

Cătălin Prunariu a confirmat că Tarom are în plan să completeze serviciile de transport cu  cele de cazare.

Tarom ar urma să lanseze un proiect pilot chiar în această iarnă care, probabil, va oferi clienților care își cumpără bilete de avion și tarife preferențiale pentru cazări.

”Aceasta este una din strategiile actualei conduceri. Avem în dezvoltare un parteneriat complex pentru a crește atractivitatea produselor TAROM, program care va fi lansat ca proiect pilot din sezonul de iarnă 2021/2022 și va intra complet în oferta in 2022”, a dezvăluit șeful Tarom.

În ceea ce privește înnoirea flotei de aeronave, în următorii ani se vor adăuga încă cinci avioane Boeing 737 Max8, ce urmează să intre în operare la sfârșitul anului 2023. Totodată, sunt așteptate și ultimele 3 aeronave ATR 72-600, care vor deservi zboruri regionale (interne și externe) și vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă.

Citește și: Expert: Consumatorii trebuie să știe adevărul despre creșterea prețurilor

 

Fără rute noi pentru destinațiile de vacanță

 

Directorul Tarom a confirmat că vor fi operate o serie de modificări în privința rutelor operate.

”TAROM intenționează, ca măsură a planului de restructurare, să opereze o serie de modificări ale networking-ului la nivelul rutelor operate de companie și în acest moment rulam o serie de simulări de scenarii pentru a identifica varianta optimă”. 

Referitor la eventuale rute către noi destinații de vacanță, cum sunt insulele grecești, șeful Tarom a fost tranșant: ”Destinațiile pentru turismul de masă sunt acoperite prin operarea curselor charter, care se pretează mult mai bine la caracterul sezonier al acestor destinații. În acest moment nu intenționăm să operăm curse regulate spre acest tip de destinații”.

 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448496.83RON
1 ETH = 16430.03RON
1 LTC = 449.08RON
1 XRP = 6.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel