Publicitate
Creșterea survine după un an negru pentru TAROM, care a raportat pierderi de 44.000.000 dolari în 2017. Wolff a spus că TAROM ar putea revedeni profitabilă, însă acest lucru depinde și de factori independenți de companie.
"Este dificil să avansăm o estimare strictă. Sunt multe variabile, precum preţul combustibilului pentru aeronave, pe care nu îl putem controla. Oricum, putem afirma că TAROM realizează investiţii importante începând din 2018 şi în anii următori", a precizat Wolff.
În acest an, TAROM a adăugat flotei sale două aeronave Boeing 737-800NG. "Aşa cum am menţionat mai devreme, noi aşteptăm alte cinci aeronave noi în anii următori, la care se adaugă înlocuirea unui număr de cel puţin 13 avioane pe care le folosim în prezent", a precizat Wolff.
Citește și:
Werner Wolff: Jumătate din flota Tarom trebuie înlocuită urgent
În iulie, la Salonul Aeronautic Farnborough, compania a comandat livrarea a cinci avioane Boeing 737 MAX 8s, evaluate la 586 milioane de dolari. TAROM vrea să înlocuiască treptat nouă avioane ATR turbopropulsor și patru aeronave Boeing 737-300.
Flota actuală include patru aeronave Airbus A318, două ATR 42, şapte ATR 72, patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700 şi patru Boeing 737-800.
De asemenea, TAROM vrea să extindă în continuare numărul de rute pe care operează. "Încercăm să folosim poziţia noastră de hub pentru a crea punţi aeriene între Est şi Vest. Tbilisi (Georgia), Odesa (Ucraina), Erevan (Armenia) şi Baku (Azerbaidjan) sunt cele mai recente rute deschise de noi. Cairo şi Orientul Mijlociu se află, de asemenea, în planurile de zbor pentru vară. Ţinta noastră principală este traficul interconectat", a declarat Wolff.
În schimb, reluarea zborurilor către Statele Unite și Orientul Îndepărtat nu face parte din obiectivele imediate ale companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.