"Am convingerea că vin vremuri foarte interesante pentru piaţa de capital. Ne aflăm în faţa unei perspective foarte bune pentru dezvoltarea pieţei de capital - şi mă refer la perspectiva de listare a Hidroelectrica, cea mai mare companie din România - care va schimba semnificativ premisele dezvoltării locale a pieţei de capital, astfel încât să fie mai mare, cu mult mai mulţi investitori şi emitenţi. Ce mă bucură foarte tare este că experimentăm un trend pozitiv. Probabil ştiţi că numărul de investitori a crescut, numărul de emitenţi a crescut. Cumva avem această 'upgradare' la statutul de piaţă emergentă. (...) Observ că se formează comunităţi pe zone de interes, pe zone foarte importante ale dezvoltării oricărei pieţe. Nu este vorba doar de cantitate, ci de calitatea valorilor mobiliare care sunt tranzacţionate pe piaţa de capital din România", a afirmat Tănase, la Gala ARIR 2022.
În opinia acestuia, este foarte important să fie adusă calitate investitorilor, iar "calitatea vine cu guvernanţa corporativă şi cu relaţia cu investitorii, comunicarea cu investitorii".
"Sunt două lucruri foarte importante care trebuie să existe. Astfel, sperăm să dezvoltăm această piaţă într-un mod sustenabil. Dacă nu avem aceste dimensiuni şi dacă nu avem această preocupare pentru guvernanţă şi pentru comunicarea cu investitorii, în mod sigur ne aflăm într-un hazard şi, în mod sigur, dezvoltarea pe care ne-o dorim nu se dezvoltă într-un mod sustenabil şi, mai devreme sau mai târziu, companiile noastre vor dezamăgi investitorii", a susţinut el.
Adrian Tănase a precizat că este nevoie de o dezvoltare consistentă prin care toate companiile din România să cunoască ceea ce înseamnă guvernanţa, cum trebuie să conducă afacerile - şi să cunoască ce înseamnă comunicarea cu investitorii.
"Văd că există preocupare, văd că se creează comunităţile în jurul acestor zone, iar pe zona de comunicare cu investitorii ARIR joacă un rol central. Sunt foarte bucuros că Bursa de Valori Bucureşti a susţinut acest demers. Cred că am luat o decizie foarte bună, acum patru ani. Comunitatea în jurul ARIR se va dezvolta - vedem acest lucru - şi vom realiza foarte multe lucruri prin ARIR", a mai spus şeful BVB.
Totodată, acesta a făcut referire la demersul de advocacy, "foarte important pentru modificarea reglementărilor", astfel încât operaţiunile de piaţă de capital să fie făcute mult mai uşor.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Baia Mare, că există bani pentru plata ajutoarelor de încălzire de câte 700 de lei, fiind vorba de o finanţare europeană asigurată prin fondul de coeziune.
Potrivit premierului, suma totală este estimată la 800-900 de milioane de euro, banii urmând să fie folosiţi pentru sprijinirea populaţiei la plata energiei, încălzirii şi lemnelor pentru foc.
"Banii sunt din acei 10% din fondul de coeziune, decizie care a fost luată la nivelul Uniunii Europene pentru a se asigura protecţia cetăţenilor vulnerabili, combaterea sărăciei energetice şi asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri. Ca atare, valoarea totală, nominală, specifică acestui proiect de 10% este 2,1 miliarde de euro, din această sumă o componentă va fi alocată pentru sprjinirea populaţiei vulnerabile şi la nivelul Ministerului Investiţiei şi Proiectelor Europene se lucrează la formula tehnică de asigurare. Discutăm de aproximativ 800-900 de milioane de euro. Deci sunt bani care vin din fondurile europene. Sunt bani care vor viza asigurarea acestui sprijin pentru plata energiei, termiei, a lemnelor de foc pe lunile noiembrie-martie şi ca atare discutăm de două perioade, două calupuri, pentru noiembrie 2022 - martie 2023, noiembrie 2023 - martie 2024. Ele vor fi asigurate în sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie pentru această iarnă iar pentru iarna viitoare în luna septembrie", a precizat Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.