O limită care, se poate spune, nu este deloc generoasă. Da, într-adevăr, pensionarii care nu sunt găsiţi acasă în ziua în care poștașul vine să le înmâneze pensia sau talonul în cazul celor care primesc banii pe card, își pot ridica ulterior drepturile financiare, dar nu trebuie să se grăbească.
În cazul pensiei, acest lucru este posibil în următoarele două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. Dacă pensionarul nu se încadrează în această limită de timp, pensiile se întorc la casele teritoriale de pensii, de unde pot fi ridicate ulterior. După această dată, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi ridicate ulterior.
În cazul românilor care încasează pensia în cont curent sau pe card, dacă nu au fost găsiţi acasă pentru a primi taloanele mov, aceste documente se păstrează la oficiul poştal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.
"Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.
Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov sunt arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.
Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii", informează Casa Naţională de Pensii Publice.
Subiect intens discutat la nivelul opiniei publice, recalcularea pensiei poate fi cerută de românii care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie. Acest lucru se face printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.
Citește și Ajutorul de deces. Documentele necesare pentru rezolvarea diferitelor situații
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.