Talonul de pensie. Legea a intrat în vigoare. Ce trebuie SĂ ȘTIȚI

DCBusiness Team |
Data publicării:
Chiar dacă a intrat în vigoare, mai este nevoie de ceva
Chiar dacă a intrat în vigoare, mai este nevoie de ceva

Talonul mov de pensie în format electronic se va acorda doar celor care vor depune o solicitare în acest sens la Casa Națională de Pensii Publice, se precizează în textul legii intrată luni în vigoare, dar care necesită modificări ale normelor de aplicare și care trebuie elaborate până în februarie 2022.

Legea 270/2021 stabilește că CNPP va oferi pensionarilor cuponul de pensie în format electronic, doar dacă beneficiarii care primesc pensia în cont curent sau cont de card solicită acest lucru printr-o cerere. Talonul mov în format electronic va fi transmis pe e-mail, fie în contul online deschis în portalul CNPP.

Același act normativ stabilește că talonul mov va fi acordat atât în format electronic, cât și în format fizic, primit prin serviciile oferite de Poșta Română, amândouă documente având aceeași însemnătate juridică.

Pentru a se aplica efectiv, legea are nevoie de unele modificări ale normelor de aplicare ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ce au ca termen de actualizare data de 13 februarie 2022.

"Documentul de informare (...), în format electronic, este acceptat ca document valid în relația cu toate instituțiile și autoritățile publice, precizează Avocatnet. Instituțiile și autoritățile publice care îl solicită nu vor condiționa oferirea de informații sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic", scrie în Legea 270/2021.

Citește și Ce taxe plătesc pensionarii care au venituri ca PFA

Așadar, talonul mov transmis pensionarilor în format electronic va putea fi folosit în relația cu toate autoritățile și instituțiile publice, fără a mai fi nevoie de oferirea acestui talon în format fizic.

Potrivit unui comunicat publicat, în martie, pe site-ul Ministerului Muncii, toți pensionarii care încasează pensia prin bancă primesc deja aceste taloane mov prin poștă. În acest sens, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a avut “o discuție clară cu Poșta Română, care nu respectă de 15 ani o obligație contractuală: în baza unui contract existent și a unei plăți de aproape 5 milioane de lei să ducă, lunar, taloanele mov pe care trebuie să le primească cei 2,3 milioane de titulari”.

Conform legislației, taloanele de pensie sunt de două tipuri: de culoare roșie și mov. Cei care își încasează drepturile de pensie la domiciliu primesc talonul roșu, care reprezintă documentul de plată. Pe de altă parte, celor care își primesc pensia prin bancă li se emite talonul de culoare mov, ca document de informare cu privire la sumele ce le-au fost transferate în cont.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456916.03RON
1 ETH = 15761.65RON
1 LTC = 493.91RON
1 XRP = 12.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel