Știri cu tagul: spacex

Pentagonul a încheiat un contract cu compania SpaceX pentru lansarea de aparate aparținând armatei americane. Valoarea contractului, ce se va derula între anii 2022-2027, se ridică la 316 milioane de dolari, informează CNBC.

Doi astronauţi de la NASA care au ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) folosind noua capsulă Crew Dragon fabricată de compania privată SpaceX urmează să revină pe Terra duminică, după un voiaj în spaţiu de peste două luni, ce a marcat prima misiune cu echipaj uman lansată de...

Capsula SpaceX Crew Dragon, având la bord doi astronauţi NASA, s-a cuplat cu succes la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează agenţiile de presă.

SpaceX, compania spaţială privată a miliardarului Elon Musk, a lansat doi astronauţi americani pe orbită, sâmbătă, din Florida, într-o misiune ce marchează primul zbor spaţial al unor astronauţi americani de pe pământ american în aproape 10 ani, transmite Reuters.

SpaceX va încerca sâmbătă să lanseze în spaţiu doi astronauţi ai NASA, după o încercare oprită miercuri în ultimul moment, din cauza vremii nefavorabile. Misiunea este una crucială şi reprezintă primul zbor cu echipaj uman de pe pământ american din ultimii aproape 10 ani, precum şi primul...

Robert L. Belnken și Douglas G. Hurley, cei doi astronauți care urmează să zboare în spațiu la bordul rachetei SpaceX, sunt doi foști piloți militari de încercare, recrutați de NASA în același timp și, amândoi, sunt căsătoriți cu astronaute. Cei doi s-au întâlnit în 2000, la începutul formării...

NASA a anunţat vineri că a dat undă verde lansării, miercurea viitoare, a doi astronauţi americani la bordul unei rachete SpaceX, fiind primul zbor american cu echipaj uman din 2011, relatează AFP.

Consiliul orăşenesc din Los Angeles a aprobat solicitarea companiei spaţiale private SpaceX de a folosi o parte din amenajările disponibile în portul din Los Angeles pentru a construi subansamble ale navetei spaţiale pe care compania lui Elon Musk intenţionează să o lanseze spre Marte,...

Compania americană SpaceX a lansat luni cea de-a cincea tranşă de 60 de sateliţi din cadrul constelaţiei Starlink, în eforturile sale de a construi o reţea de cel puţin 12.000 de sateliţi pe orbită, ce vor avea rolul de a furniza servicii de internet de mare viteză, transmite Xinhua.

Compania SpaceX a fost nevoită luni să anuleze, pentru a treia oară de săptămâna trecută, lansarea unei noi tranşe de 60 de sateliţi din reţeaua Starlink, pentru furnizarea de internet de mare viteză din spaţiu, un serviciu conceput pentru a acoperi cu prioritate zonele izolate sau slab...

SpaceX a simulat cu succes duminică ejectarea de urgenţă a unor astronauţi dintr-o rachetă la câteva momente după lansare, potrivit unei transmisii în direct a testului, ultimul înainte de trimiterea programată în câteva luni a unui echipaj al NASA spre Staţia...

SpaceX a reușit plasarea pe orbită a celui de-al doilea lot de 60 de sateliți pentru proiectul constelației sale Starlink, program menit să furnizeze acces la Internet rapid pentru întreaga planetă.

Satelitul european de observație a for nevoit să execute o manevră în vederea evitării unei eventuale coliziuni cu o rachetă SpaceX care a fost lansat recent, scrie Space.

NASA a anunțat 19 parteneriate noi cu 10 companii americane în vederea elaborării de noi tehnologii spațiale. Majoritatea va fi folosită în cadrul programului Artemida. Pritre ele se numără o benzinărie pentru aparate cosmice. 

Miliardarul american Elon Musk a împlinit zilele trecute 48 de ani. Fondatorul PayPal, SpaceX, Tesla și a altor start-upuri din categoria celor științifico-fantastice consideră că drumul unui director general către biroul său nu trebuie să treacă prin departamentul de finanțe sau prin cel...

Trei dintre cei 60 de sateliți lansați pe orbită de compania SpaceX în cadrul misiunii Starlink au pierdut contactul cu Pământul și au încetat să mai funcționeze, scrie publicația Business Insider, citând un comunicat al întreprinderii fondată de omul de afaceri...

Este de așteptat ca NASA că anunțe decizia sa în privința colaborării sale cu Boeing în privința unei rachete.

Noua capsulă dezvoltată de compania privată americană SpaceX, denumită Crew Dragon, a reuşit să se conecteze la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la finalul unei proceduri automatizate, duminică, au confirmat specialiştii de la NASA şi SpaceX într-o transmisiune în direct dedicată...

SpaceX urmează să efectueze, sâmbătă dimineaţă, în parteneriat cu NASA, primul test de lansare a capsulei Crew Dragon în cadrul programului SUA de a relua trimiterea în spaţiu a astronauţilor americani şi a proviziilor cu propriile rachete de pe teritoriul ţării,...

Compania americană SpaceX va reduce cu 10% numărul angajaților ei, de aproximativ 6.000 de oameni, a anunțat cotidianul Los Angeles Times, citând surse din interiorul întreprinderii fondată de omul de afaceri Elon Musk.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5431
Diferența 0.0136
Zi precendentă 4.5295
Schimb
in

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel