Autoritățile americane au emis un mandat de arestare pentru un avion de lux în valoare de peste 90 de milioane de dolari, despre care se spune că aparține miliardarului rus Andrei Skoci.
Statele membre NATO şi-au anunţat joi sprijinul faţă de decizia Washingtonului de a sancţiona financiar Rusia şi de a expulza zece diplomaţi ruşi, transmite AFP.
Franţa şi-a exprimat vineri ''consternarea'' după decizia americană de a autoriza aplicarea de sancţiuni împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale (CPI), relatează AFP.
Autoritățile de la Beijing se pregătesc să impună sancțiuni împotriva mai multor companii americane, printre care Apple, Boeing, Qualcomm, ca răspuns la decizia SUA de a înăspri regimul de restricții aplicat deja în cazul grupului Huawei.
Statele Unite au anunţat vineri noi sancţiuni împotriva unor oficiali şi companii din Iran, precum şi limitarea numărului zborurilor charter turistice către Cuba, informează agenţiile internaţionale de presă.
Sancţiunile americane împotriva companiilor asociate cu construcţia gazoductului rusesc Nord Stream 2, promulgate vineri de Donald Trump, împiedică alte ţări "să-şi dezvolte economia", a denunţat, alături de UE şi Germania, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.
Statele Unite ale Americii au început să aplice de vineri, ora 00:01 (04:01 GMT) noi taxe vamale, pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, de la avioane şi până la brânzeturi şi vinuri.
Huawei Technologies a anunţat marţi că în primul semestru din 2019 veniturile sale au crescut cu 23,2%, mai rapid decât avansul de 15% înregistrat în perioada similară din 2018, chiar dacă în mai gigantul chinez de telecomunicaţii a fost pus pe lista firmelor...
Preşedintele Vladimir Putin a acordat luni cetăţenia rusă directorului producătorului de gaz Novatek, Mark Gietvai, o măsură ce i-ar putea ajuta pe cetăţenii americani să ignore unele restricţii legate de sancţiunile impuse Moscovei.
Turcia a suspendat total importurile de petrol iranian la începutul lunii mai pentru a "respecta" sancţiunile americane, chiar dacă le dezaprobă. "În calitate de de aliat strategic" al SUA "respectăm" sancţiunile, a declarat un oficial turc sub protecţia anonimatului.
În timp ce Statele Unite instituie sancțiuni împotriva Moscovei și Beijingului, declanșând, totodată, un război comercial cu marele stat asiatic, Rusia și China devin iar aliați, a constatat Bloomberg.
Statele Unite au autorizat opt ţări, printre care China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Italia, să continue achiziţionarea temporară de petrol iranian, a anunțat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, în condiţiile în care Washingtonul a reintrodus luni sancţiunile...
Sancțiunile americane împotriva Iranului, care vor intra în vigoare la începutul lunii noiembrie, ar putea exercita un impact mai puternic decât măsurie restrictive introduse de Statele Unite la adresa Teheranului în 2012, cred experții Instititului Oxford pentru...