Pandemia e mană cerească pentru spitalele care tratează bolnavii de COVID. Indiferent de câți pacienți tratează, unitățile medicale primesc sume mari de bani de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În acest moment, 40 de spitale dintr-un total de 252 sunt destinate exclusiv bolnavilor de...
Pacienţii cu COVD-19 care dezvoltă simptome neurologice prezintă un risc de şase ori mai mare de deces, potrivit unui studiu internaţional publicat marţi de revista medicală JAMA Network Open.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că românii care mor din cauza COVID-19 nu vor mai fi înmormântaţi fără haine, conform noului ordin de ministru care va fi publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor.
Pacienţii cu cancer dispun de o protecţie mai mică după prima doză de vaccin anti-COVID19 Pfizer/BioNTech decât cei care nu au cancer, potrivit unui studiu realizat de cercetători britanici, relatează joi dpa.
Două ore și jumătate de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă pe săptămână reduc cu mai mult de o treime probabilitatea unei spitalizări în caz de covid-19. Este concluzia la care au ajuns specialiștii occidentali care au comparat datele a aproape 1000 de...