Știri cu tagul: lapte

În ciuda declarațiilor politice, România continuă să importe lapte iar cifrele publicate de Institutul Național de Statistică sunt grăitoare.

INS a transmis datele referitoare de producția de lapte din România în ultimele cinci luni ale anului 2023.

Consiliul Concurenței transmite că a a analizat preţurile pentru 90 de sortimente de lapte de la 21 de procesatori şi comercializate de cele mai mari 10 reţele din România.

Consiliul Concurenţei anunţă că 18 dintre cei 23 de procesatori, respectiv 78%, participă la acordul voluntar temporar pentru reducerea preţului laptelui, aceştia iniţiind deja renegocierea contractelor cu comercianţii, potrivit datelor analizate de autoritatea de concurenţă.

Franţa se poate lăuda că este ţara celui mai bogat bărbat al planetei, al celei mai bogate femeie, dar și a celei mai mari averi din lume obțnută din produse lactate.

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 mai, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, a anunţat Consiliul Concurenţei.

Laptele de provenienţă românească ar putea fi mai ieftin de luni cu 20% la raft, după ce toţi marii comercianţi s-au raliat unui acord încheiat în acest sens între retailer şi procesatori.

Autoritatea de concurență discută cu retailerii și procesatorii care intenționează să facă parte din acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui de consum, îndrumând companiile pentru a respecta regulile de concurență, spune într-un comunicat al instituției.

Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni, în cadrul unor consultări care au avut loc, marţi după-masă, la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă: Am identificat resurse financiare din fonduri europene pentru susținerea industriei autohtone a laptelui.

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a vorbit despre evoluţia preţurilor din ţara noastră şi despre orizontul de timp în care ne-am putea aştepta la o stabilizare a preţului alimentelor. 

Legea laptelui şi a produselor lactate, acţiune mixtă ANSVSA-ANPC-ANAF pentru informarea operatorilor economici.

Gigantul francez al produselor lactate intenționează să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale animalelor care îi furnizează materia primă pentru iaurturi.

Ministerul Agriculturii a elaborat proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea Observatorului laptelui şi al produselor lactate.

Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, a vorbit, în exclusivitate pentru cititorii DC Business, despre prețurile care ne așteaptă de sărbători, dar și despre problemele cu care se confruntă agricultura românească.

Duminică intră în vigoare o lege care rectifică denumirile produselor lactate.

Unităţile procesatoare au importat cu 13,6% mai mult lapte de vacă, în primele 7 luni.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut o intervenție la un post de televiziune, unde a făcut o serie de precizări legate d prețul produselor alimentare. 

Gigantul alimentar francez Danone reduce numărul de produse pe care le vinde retailerilor pentru a tăia din costuri, a anunțat un responsabil al companiei. 

Războiul din Ucraina are efecte negative asupra producţiei şi comerţului cu alimente, următorul produs care s-ar putea scumpi fiind laptele. 

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel