Știri cu tagul: italia

Compania de utilități controlată de stat renunță la cheltuielile pentru energie verde în noul plan pe 3 ani, după un conflict cu guvernul, scrie FInancial Times

Germania, Franța și Italia au ajuns la un acord cu privire la modul în care inteligența artificială ar trebui reglementată în viitor, potrivit unui document comun consultat de Reuters.

Compania aleasă de guvernul italian pentru a prelua cea mai mare rafinărie de petrol din țară de la proprietarul rus are legături cu Beny Steinmetz, care a fost condamnat pentru corupție în România.

Mii de angajaţi din sectorul public şi din transporturi au participat vineri în Italia la o grevă pentru a protesta, la apelul sindicatelor, împotriva bugetului pe 2024 pregătit de guvernul ultraconservator condus de Giorgia Meloni, relatează AFP.

În contextul economic actual, mai multe țări europene au impus impozite pe profiturile băncilor pentru a face față crizei costului vieții.

Oficialitățile și-au justificat decizia evocând considerente de securitate. 

Ministerul Afacerilor Externe a transmis mai multe avertizări de călătorie.

Sindicatele italiene au lansat, pentru vineri, un apel la o grevă generală de 24 de ore, cu scopul de a contesta bugetul propus de guvern. 

A fost semnat un contract în valoare de 87 milioane de euro. 

Un program care aduce la un loc politicieni și firme controlate de stat va elabora un plan al guvernului italian care va stimula cooperarea energetică cu țările africane și va contribui la reducerea migrației ilegale în masă, se arată într-un draft de lege publicat joi.

Guvernul italian dorește implementarea unei legi care să impoziteze suplimentar veniturile proprietarilor care dețin mai mult de un apartament închiriat în regim hotelier.

În urmă cu mai aproape două săptămâni, Qatarul a semnat un contract cu Shell pe 27 de ani. Acum, o altă companie europeană s-a grăbit să facă același lucru. 

Italia va aproba un decret care prevede alocarea a 420 de milioane de euro până în 2026 pentru a construi un centru strategic pentru energia eoliană offshore reducând totodată birocrația pentru terminalele de gaz natural lichefiat (GNL) pe uscat.

Bucătăria tradiționale din cele două țări este pusă la grea încercare. 

Mediul de afaceri se deteriorează în întreaga lume, potrivit asigurătorului de credite Coface, care a ridicat barometrul riscului politic. 

O anumită categorie de imigranți care locuiesc în Italia vor putea beneficia de serviciul național de sănătate doar după plata unei taxe anuale de 2.000 de euro, a anunțat guvernul luni.

Guvernul Italiei a anunțat luni că va aloca 12 miliarde de euro pentru construirea unui pod gigant care să conecteze Sicilia cu peninsula, reluând un proiect propus în urmă cu zece ani.

Economia Italiei va creşte cu 0,7% în acest an şi cu 0,8% anul viitor, a anunţat vineri Banca centrală a Italiei, care şi-a revizuit în jos estimările anterioare făcute în luna iulie şi a avertizat că riscurile interne şi internaţionale sunt orientate în jos, transmite Reuters.

România va primi în curând aproape 34 milioane de euro pentru distrugerile provocate de secetă, după ce Parlamentul European a alocat mai multor țări sprijin pentru dezastre naturale.

Florența, una dintre cele mai populare destinații turistice din Italia, se alătură Veneției în lupta împotriva valurilor de turiști care ajung în cele din urmă să aducă mai mult distrugeri decât avantaje pentru localnici.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel