Știri cu tagul: fregate

Contractul a fost semnat cu grupul francez din industria apărării, Thales.

Administrația Biden a anunțat o posibilă vânzare a patru fregate către Grecia, concurând cu Parisul care a încheiat în septembrie un acord prealabil privind vânzarea a trei fregate franceze marinei elene.

Forțele navale americane intenționează să facă o schimbare de direcție în structura flotei.

Fregatele Admiral Makarov și Admiral Grigorovici, din componența Flotei din Marea Neagră a Rusiei, au traversat strâmtorile Bosfor și Dardanele în drum spre Marea Mediterană. Navele de război sunt echipate cu rachete de croazieră Kalibr-N, au anunat surse oficiale de la Moscova.

Publicația americană The National Interest a stabilit un clasament al celor mai puternice și mai amenințătoare flote militare ale lumii. Primele trei locuri au fost atribuite, în ordine, Statelor Unite, Chinei și Rusiei.

Rusia a moștenit o grămadă de nave militare sovietice, puternice și moderne, pentru acele vremuri. Timpul și-a spus însă amprenta, astfel că, în absența unui management adecvat și a unor investiții inteligente, flota nu mai poate reprezenta pericolul de altădată. E un fel de cimitir...

1
Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel