Știri cu tagul: coma

Deși creierul se afla în cea mai scăzută stare de activitate, pacienții care se află în comă discută despre ceea ce au experimentat, o femeie susține că și-a prezis viitorul după un „vis de comă” pe care îl avea în copilărie, s-a împlinit 24 de ani mai târziu.

Medicii care îl tratează pe Alexei Navalnîi spun că nu se mai află în comă indusă și starea sa, de când a fost otrăvită, s-a îmbunătățit.

Comisia Europeană cere o anchetă rapidă şi transparentă asupra cauzelor pentru care politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a ajuns în comă, relatează DPA.

Un avion medical urmează să decoleze din Germania la miezul nopţii (22.00 GMT) spre Rusia, cu obiectivul de a-l transporta pe opozantul Aleksei Navalnîi, care în prezent este în comă, la Berlin, a anunţat joi seară ONG-ul german care a închiriat aparatul de zbor, relatează AFP.

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a fost internat de urgență într-un spital din orașul Omsk, din Siberia, și plasat imediat la terapie intensivă. La câteva ore a intrat în comă. Potrivit cotidianului RBK, Navalnîi ar fi fost otrăvit cu o substanță halucinogenă, pe care ar fi înghițit-o,...

1
Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel