Suspiciuni de comportamente incorecte ale firmelor financiare

Matei Ion |
Data publicării:
Suspectate sunt firme de leasing şi bănci mamă de firme de leasing
Suspectate sunt firme de leasing şi bănci mamă de firme de leasing

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că instituţia pe care o conduce desfăşoară în prezent o investigaţie privind suspiciuni de comportamente incorecte din partea unor firme de leasing şi bănci mamă de firme de leasing. 

"Avem o investigaţie pentru a finaliza câteva luni în care avem suspiciuni de comportamente incorecte ale firmelor financiare, asta însemnând firme de leasing şi bănci mamă de firme de leasing. Deci, acolo avem deja suspiciuni de încălcare a legii. Vedem în câteva luni dacă suspiciunile noastre se confirmă sau nu, dacă vom impune amenzi sau nu", a afirmat şeful Consiliului Concurenţei. 

El a precizat că, legat de ROBOR, Consiliul Concurenţei mai are în derulare la momentul actual şi alte acţiuni, în special de supraveghere şi monitorizare a pieţei bancare. 

"Să ştiţi că nu e o singură acţiune legată de ROBOR. Avem în derulare o analiză, o investigaţie pe care o facem asupra sectorului bancar. Am făcut o serie de recomandări de îmbunătăţire a cadrului legal de funcţionare, în special transpunerea unei directive europene legate de serviciul plăţi. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu am transpus încă directiva. Deci, din 28 de state membre, suntem ultima care nu am transpus încă directiva privind serviciul de plată şi, credem noi, transpunerea acestei directive ar creşte concurenţa în piaţă şi ar duce la scăderea comisioanelor bancare. De asemenea, monitorizăm situaţia de pe piaţa bancară şi asta este parte din monitorizarea pe care o făceam legată de efectele Ordonanţei 114, ordonanţă de la sfârşitul anului trecut care a introdus o serie de schimbări în sectoare importante din economie şi voiam să ne asigurăm că aceste schimbări de taxe nu duc la creşteri nejustificate de preţuri. Şi asta ne uităm să vedem, dacă impactul Ordonanţei 114 asupra ROBOR-ului nu arată un comportament incorect al agenţilor economici. Momentan e în lucru, dar nu avem până acum indicii care să fi dus la declanşarea unei investigaţii. Supraveghem piaţa, monitorizăm, dar nu avem indicii care să ne fi dus la declanşarea unei investigaţii", a mai spus Chiriţoiu. 

Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi, lansat de Consiliul Concurenței

Cât priveşte concluzia Comisiei economice din Senat, din primăvară, cum că ROBOR-ul ar fi fost manipulat, concluzie pentru care s-a cerut chiar demiterea lui Chiriţoiu, şeful Autorităţii de Concurenţă a precizat că aceasta nu are nicio legătură cu situaţia din prezent de pe piaţa bancară. 

"De comisia parlamentară mai bine vorbiţi cu dânşii că eu, cel puţin, nu am nicio idee să vă spun ce se întâmplă, ce nu se întâmplă, pentru că nu a fost o investigaţie a noastră. A fost o investigaţie pe care a dorit să o facă comisia parlamentară. Dânşii au făcut un raport. Mai departe nu aş putea să spun, dar ea a vizat strict fapte comise în 2008 sau presupus comise de către bănci în 2008 şi modul cum au fost ele analizate de către Consiliu, decizia noastră fiind finalizată în 2013. Deci, nu au nicio legătură cu vreo manipulare a ROBOR-ului în zilele noastre", a susţinut Chiriţoiu. 

Preşedintele, vicepreşedintele şi trei membri ai plenului Consiliului Concurenţei sunt prezenţi pentru două zile în Râmnicu Vâlcea pentru a participa la un seminar despre activitatea Consiliului Concurenţei şi despre legislaţia în domeniu, în cadrul căruia vor avea mai multe întâlniri cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi cu cei ai mediului de afaceri din judeţul Vâlcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506523.93RON
1 ETH = 15838.79RON
1 LTC = 583.37RON
1 XRP = 15.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel