Summit UE. Macron a vorbit despre sancțiuni, Merkel despre Putin

Mara Ivan |
Data publicării:
Angela Merkel, anunț despre vaccinarea obligatorie în Germania
Angela Merkel, anunț despre vaccinarea obligatorie în Germania

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi la Bruxelles, la finalul summitului european, că UE are ''nevoie să-şi reîncadreze foarte profund'' relaţia sa cu Moscova, întrucât ''politica de sancţiuni'' împotriva Rusiei, la fel ca şi împotriva Belarusului, şi-a atins limitele, transmite AFP.

Macron a apreciat că UE nu mai trebuie să fie ''doar reactivă'', ci ''să-şi definească o strategie pe termen scurt, mediu şi lung''. ''Politica sancţiunilor progresive în funcţie de situaţie nu mai este o politică eficace'', a constatat preşedintele francez.

Pe de altă parte, el a sugerat invitarea opoziţiei belaruse la summitul G7 care se va desfăşura luna viitoare în Marea Britanie, dacă această ţară este de acord. Însă un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra a declarat, potrivit Reuters, că deocamdată nu există astfel de planuri, dar participanţii la summit vor lua în discuţie ''comportamentul nesăbuit şi periculos al Belarusului'', referire la forţarea unui avion să aterizeze duminică pentru a aresta un opozant al regimului de la Minsk.

Referindu-se la acest caz, cancelarul german Angela Merkel a declarat după summitul UE că nu există ''informaţii fiabile'' despre o posibilă implicare a Rusiei în forţarea acelui avion să aterizeze la Minsk pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici. ''Dacă voi vorbi cu preşedintele rus (Vladimir Putin), voi pune pe masă acest subiect, dar acum nu putem face supoziţii'', a completat Merkel, citată de agenţia EFE.

Ea a mai menţionat că discuţia pe care au avut-o la acest summit liderii europeni despre relaţiile cu Rusia ''a fost independentă'' de sancţiunile convenite împotriva Belarusului, sancţiuni ce prevăd interdicţia accesului companiilor aeriene ale acestei ţări în spaţiul aerian al UE.

Citește și Comerțul dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană s-a PRĂBUȘIT

''Interesele noastre europene le putem expune mai bine printr-o conversaţie cu preşedintele rus decât dacă acest lucru îl face preşedintele american'' Joe Biden, a argumentat Merkel în respectiva discuţie de la summit, potrivit agenţiei spaniole de presă.

Şefa guvernului german i-a cerut din nou preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko eliberarea lui Protasevici şi a prietenei acestuia, Sofía Sapega, cei doi fiind arestaţi după ce avionul cu care călătoreau de la Atena la Vilnius a fost obligat de autorităţile belaruse să aterizeze, sub pretextul unei ameninţări cu bombă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415721.23RON
1 ETH = 7981.19RON
1 LTC = 379.65RON
1 XRP = 10.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17409.68-0.13%
BET-BK3246.26-0.35%
BET-EF948.02-0.12%
BET-FI60729.830.22%
BET-NG1257.94-0.18%
BET-TR38391.27-0.13%
BET-TRN37316.19-0.13%
BET-XT1490.33-0.12%
BET-XT-TR3230.64-0.12%
BET-XT-TRN3146.90-0.12%
BETAeRO847.201.09%
BETPlus2565.49-0.16%
RTL38860.52-0.13%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel