Sumă record plasată de investitorii români în imobiliare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Piața imobiliară este în creștere
Piața imobiliară este în creștere

Investitorii români au avut în 2018 plasamente record de aproape 200.000.000 euro, sumă de peste cinci ori mai mare decât cea din 2017, anunță compania de consultanță imobiliară Colliers International. Astfel investitorii români ocupă locul II în topul investițiilor în funcție de naționalitate.

”Prezenţa sporită a capitalului românesc pe piaţa imobiliară marchează un posibil punct de cotitură, deoarece una din observaţiile pe care le primeam până acum de la unii investitori străini fără activitate aici era ca dacă românii nu au încredere în activele locale, de ce ar avea ei”, se arată în studiul Colliers International, citat de Agerpres.

Totodată, se estimează că ponderea în creștere a investițiilor autohtone arată că economia românească a crescut suficient de mult încât să ducă la acumulări mari de capital. În medie, la nivelul economiilor din Europa Centrală şi de Est, cumpărătorii locali au reprezentat 23% din activitatea investiţională, astfel că România s-a apropiat pentru prima oară la realitatea celorlalte ţări din regiune. O altă observaţie ar fi că în România, capitalul sud-african este în continuare dominant, cu o pondere de aproape o treime din volumul investiţional, dublu faţă de cota pe care o are pe ansamblul întregii regiuni.

Citește și:

Bucureștiul se îmbogățește cu alte clădiri de birouri!

Cea mai mare tranzacţie realizată de capitalul românesc a marcat şi intrarea pe piaţa imobiliară a grupului Dedeman, care a cumpărat proiectul de birouri The Bridge din zona centru-vest a Bucureştiului, pentru o valoare totală ce se va apropia de 200 milioane euro (în contorizarea investiţiilor din 2018, s-a luat în calcul o cifră mai mică pentru această tranzacţie, deoarece faza a treia va fi finalizată în 2019).

Alte tranzacţii realizate de companii cu acţionariat local au fost mai mici, dar relevante pentru piaţă - achiziţia clădirii de birouri Bucharest Corporate Center de către One United Properties sau a centrului comercial Oradea Shopping City de Sapient Center Oradea.

"Dacă economia României nu se va depărta prea mult de creşterea potenţială în 2019 (de aproximativ 4%), iar economia globală va rămâne într-o dinamica relativ favorabilă, se pot vedea creşteri şi în piaţa imobiliară. Anul trecut, randamentele în capitalele Europei Centrale şi de Est au continuat să scadă, mărind ecartul faţă de preţurile din România. Astfel, în ciuda contextului economic mai dificil şi a unor incertitudini mai mari decât în urmă cu un an, există premisele ca 2019 să genereze noi surprize pozitive", spun consultanţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464080.20RON
1 ETH = 16150.79RON
1 LTC = 492.69RON
1 XRP = 10.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel