Subvenţii pentru angajatorii care încadrează șomeri

DCBusiness Team |
Data publicării:
Târg de locuri de muncă
Târg de locuri de muncă

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă aplică o serie de măsuri menite să crească șansele de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă sunt acordate subvenții angajatorilor care încadrează persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii, precizează un comunicat ANOFM.

În acest sens, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Pensie anticipată parțială

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
De asemenea, de facilităţile menționate anterior (subvenția în cuantum de 2.250 lei) beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Absolvent angajat

În situația încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenților, ANOFM acordă angajatorilor subvenții în cuantum de 2.250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadrați absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap sumele se acordă pe o perioadă de 18 luni.

Citește și Ministerul Agriculturii prelungește un program de sprijinire a fermierilor

Subvențiile se acordă la solicitarea persoanelor juridice care angajează persoane din categoriile menţionate, înregistrate în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485203.71RON
1 ETH = 17524.57RON
1 LTC = 519.14RON
1 XRP = 11.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16403.84-2.13%
BET-BK3063.55-2.08%
BET-EF891.81-1.93%
BET-FI60465.51-1.15%
BET-NG1182.47-1.82%
BET-TR36173.64-2.13%
BET-TRN35160.69-2.13%
BET-XT1415.99-2.02%
BET-XT-TR3069.54-2.02%
BET-XT-TRN2989.92-2.02%
BETAeRO871.40-1.78%
BETPlus2426.83-2.09%
RTL36520.62-2.12%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel