Da, este vorba despre Germania, unde guvernul intenționează să aloce, în următorii patru ani, adică până în 2027, subvenţii în valoare de 10 miliarde de euro. Ideea acestui program este, potrivit unor surse care sunt la curent cu respectivul dosar, de a atenua impactul costurilor cu eliminarea boilerelor care funcţionează pe combustibili fosili.
Interlocutorii agenției Bloomberg au precizat că aceste ajutoare, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde euro pe an, vor fi finanţate dintr-un fond special pentru climă şi transformare, înfiinţat anul trecut cu scopul de a acoperi cheltuielile legate de protecția mediului şi tranziţia spre o economie mai curată.
Acest acord cu privire la subvenţiile care vor fi acordate de Guvernul german vine după mai multe luni de dispute între partidele care formează coaliţia guvernamentală, cu privire la legislaţia care acoperă această modalitate controversată de încălzire. Acordul convenit de partidele la putere are nevoie şi de aprobarea parlamentului.
Tabloidul german Bild a etichetat deja legea propusă de ministrul Economiei, Robert Habeck, drept "ciocanul încălzirii", din cauza costurilor pe care ar putea să le impună cetăţenilor. Legea interzice instalarea de noi boilere pe combustibili fosili, începând de anul următor.
După criticile venite din rândul opiniei publice, proiectul legislativ a fost revizuit astfel că în cursul acestei săptămâni coaliţia aflată la putere la Berlin a acceptat să suporte până la 70% din costurile cu investiţiile în pompe de căldură, dacă proprietarii de locuinţe se mişcă rapid. În prezent statul german acoperă până la 40% din costurile cu instalarea unor pompe de căldură, sisteme ale căror preţuri de cost se ridică până la 35.000 de euro.
Într-un act legislativ separat, municipalităţile din Germania urmează să trimită, cel mai târziu în 2028, un plan cu privire la modul în care intenţionează să îşi transforme sistemele de termoficare, astfel încât acestea să nu mai genereze emisii poluante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.