Subiectul sensibil al pensiilor, discutat de Ciucă cu Ursula Von der Leyen

Matei Ion |
Data publicării:
NIcolae Ciucă și Ursula von der Leyen
NIcolae Ciucă și Ursula von der Leyen

Primul ministru Nicolae Ciucă a abordat și sensibila temă a pensiilor românilor în discuțiile cu Ursula Von der Leyen.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, pe tema îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul PNRR, a fost atins şi subiectul ajustătii unor ţinte şi jaloane, între altele şi posibilitatea înlocuirii prevederii privind procentajul 9,4% din PIB pentru pensii cu un indicator referitor la disciplina financiară.

"Am discutat şi aspectul ajustării a o serie de jaloane şi ţinte, astfel încât ele să fie realizabile până în anul 2026. Este de foarte mare interes capitolul pensii. Am discutat specific acest aspect, am prezentat că există acea limită de 9,4% în PNRR pentru bugetul de pensii şi am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu altul, care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale şi de un indicator de disciplină financiară ", a declarat Nicolae Ciucă, joi, într-o conferinţă de presă la încheierea vizitei de lucru la Bruxelles.

Premierul a precizat că discuţia cu şefa CE a fost una de principiu, detaliile tehnice urmând să fie discutate la nivel de experţi.

Citește și:

Pensii speciale. Intervenție drastică a Băncii Mondiale. Explicațiile ministrului Muncii

Banca Mondială a livrat raportul privind îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR. 

Raportul Băncii Mondiale privind îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR prevede că nicio pensie nu trebuie să depășească venitul din timpul serviciului ceea ce înseamnă că TOATE pensiile speciale vor trebui recalculate

Acest lucru a fost comunicat de ministrul Muncii Marius Budai care a explicat că specialiștii de la Banca Mondială cer ca pensiile speciale să fie calculate în funcție de contributivitate, iar valoarea lunară să nu ia în seama sporurile sau să depășească salariul. Prin urmare, Ministerul Muncii urmează să formuleze un proiect de OUG care să fie înaintat Guvernului spre aprobare.

Ministrul Muncii a mai explicat că specialiștii Băncii Mondiale au livrat Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale. Oficialul a mai explicat că urmează că Ministerul Muncii, în colaborare cu ministerele de resort, să formuleze, în baza acestui Raport, un proiect de Ordonanță de Urgență, care va fi înaintat Guvernului, în vederea adoptării.

”Am primit așa cum scrie în contractul de asistență cu Banca Mondială un raport care conține măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât să putem respectă jalonul. Să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă și să nu mai fie nicio pensie care să depășească venitul din timpul serviciului, adică să nu depășească salariul. Toate aceste propuneri pentru a îndeplini jalonul se găsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat și către cabinetul primului ministru”, a mai explicat Marius Budăi. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481588.07RON
1 ETH = 17384.18RON
1 LTC = 514.30RON
1 XRP = 11.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16643.43-0.70%
BET-BK3100.99-0.88%
BET-EF904.77-0.50%
BET-FI60829.75-0.55%
BET-NG1198.60-0.48%
BET-TR36701.77-0.70%
BET-TRN35674.04-0.70%
BET-XT1435.58-0.66%
BET-XT-TR3112.00-0.66%
BET-XT-TRN3031.28-0.66%
BETAeRO882.26-0.55%
BETPlus2462.14-0.66%
RTL37062.92-0.67%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel