Subaru va folosi baterii electrice de la Panasonic, ca și Tesla

Simona Haiduc |
Data publicării:
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Cele două companii japoneze au încheiat un acord. 

În virtutea acestei înțelegeri, producătorul japonez de automobile Subaru va primi baterii cilindrice pentru vehicule electrice de la Panasonic. Cele două grupuri nu au oferit imediat multe detalii despre acest acord. Oricum, discuțiile pe acest subiect au început încă din vara anului trecut, când s-a anunțat că se dorește un potențial „parteneriat pe termen mediu sau lung” în domeniul bateriilor. 

Japonezii între ei

Anul trecut, Subaru a lansat primul său model 100% electric, SUV-ul Solterra, iar producătorul dorește să realizeze 50% din vânzările globale cu vehicule electrice până în 2030.

Panasonic, care este un furnizor important de baterii electrice pentru americanul Tesla, a demarat, tot anul trecut, negocieri similare cu Mazda, alt mare producător auto japonez. 

Pe de altă parte, la începutul acestei luni, gigantul automobilistic japonez Toyota a anunțat că își va crește la 100% participația în Primearth EV Energy (PEVE), o societate mixtă care produce baterii pentru vehicule hibride pe care a fondat-o împreună cu Panasonic în 1996 și unde Toyota este acționar majoritar din 2005. PEVE va produce acum și baterii pentru vehicule 100% electrice și hibride plug-in, preciza Toyota la începutul lunii martie.

Tot felul de alianțe

Începând cu 2020, Toyota și Panasonic au avut alt joint venture în bateriile litiu-ion, numită Prime Planet Energy & Solutions (PPES), deținută, în prezent, în proporție de 51% de gigantul auto.

Deși unii dintre reprezentanții săi, precum Nissan, au fost pionierii vehiculelor electrice, industria auto japoneză a întârziat să se lanseze pe deplin în acest segment care a explodat în ultimii ani în China, dar și în Europa și Statele Unite. 

Întâmpinând dificultăți cu precădere pe piața din China, Nissan și Honda au anunțat vinerea trecută că iau în considerare încheierea unui „parteneriat strategic” în sectorul electric pentru a încerca să accelereze trecerea lor către acest segment considerat deja crucial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376240.95RON
1 ETH = 8607.89RON
1 LTC = 414.23RON
1 XRP = 10.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel