Sub Trump, protecționismul american va fi mai dur

Simona Haiduc |
Data publicării:
USA - UE / FOTO: Freepik
USA - UE / FOTO: Freepik

Protecționismul întrunește consens în Statele Unite, atât pe partea democrată, cât și pe cea republicană. Dar agresivitatea lui Donald Trump îi sperie pe europeni, descriși, ca și China, drept „prădători” de unul dintre consilierii săi apropiați.

Publicitate

America va urma o politică protecționistă. Și va fi mai dură cu Donald Trump la Casa Albă decât cu Kamala Harris chiar dacă „se observă o asemănare ciudată în abordarea celor doi candidați, republican și democrat”, spune Jeremy Ghez, profesor de economie și afaceri internaționale la HEC Paris, citat de cotidianul Les Echos.

Ne va trânti ușa în nas

Mai mult, „Joe Biden a optat pentru o politică și mai agresivă față de China și a făcut-o sistemati. Democrații vor acum să urmeze o politică economică și externă care să favorizeze clasa de mijloc americană”. Prin crearea Inflation Reduction Act (IRA), un program de subvenționare a investițiilor industriale în Statele Unite, administrația Biden a alungat o parte din investițiile europene în perioada crizei energetice.

Mult mai tranșant, Gérard Araud, fostul ambasador al Franței la Washington, este, pur și simplu, de părere, că „Trump ne va trânti ușa în nas. Harris ar fi fost mai politicoasă, ar fi închis ușa luându-și la revedere. Ca atare, UE trebuie acum să se pregătească pentru a primi o ușă în nas”, a estimat diplomatul francez. 

Politici prădătoare

Propunând taxe vamale de 60% la importurile din China și de 10% la cele din restul lumii, echipa lui Trump se află de fapt pe o linie mult mai dură, adesea prost înțeleasă în Europa și care are totuși o anumită consistență. Astfel, săptămâna trecută, fostul reprezentant comercial al lui Donald Trump în timpul primului său mandat, Robert Lighthizer, care ar trebui să joace în continuare un rol în viitoarea administrație republicană, a publicat un articol în „Financial Times” în care explică această filosofie.

„Ceea ce am văzut în ultimele decenii au fost țări care au adoptat politici industriale menite nu să ridice neapărat nivelul de trai al populației lor, ci să sporească exporturile naționale – atât pentru a acumula active în străinătate, cât și pentru a-și stabili avantajul în industriile de ultimă generație.” scria el în articolul de FT. Fără a fi numite, China și Uniunea Europeană, în cadrul căreia este vizată Germania, sunt acuzate de „politici industriale prădătoare” care amplifică deficitul comercial american de mărfuri cu aproape 100 de miliarde de dolari pe lună și care accelerează dezindustrializarea țării, consideră fostul consilier. 

În opinia lui, acest lucru oferă Washingtonului dreptul de a „a recurge la taxe vamale pentru a compensa aceste politici industriale nedrepte ale prădătorilor […] Noi am răspunde doar la răul pe care l-au cauzat”, a concluzionat politicianul american

Iar la mijlocul lunii trecute, Trump se plângea că europenii „nu ne cumpără mașinile, nu ne cumpără produsele agricole, nu cumpără nimic de la noi. […] UE a ajuns un fel de […] mini-Chină”.

Ar putea duce la o recesiune

„Germania și China urmăresc politici de acumulare de excedente comerciale. Sunt țări mercantiliste, iar acesta este în special cazul Chinei. Există o dorință deliberată a Beijingului de a promova exporturile prin limitarea cererii interne. Este dificil să negi”, a estimat, la rândul lui, Maxime Darmet, economist la Allianz Trade. Dar pentru el, „Statele Unite ar putea să-și limiteze deficitul de cont curent cu o politică bugetară mai puțin laxă”. Operațiunea nu este însă ușoară pentru că probabil ar duce la o recesiune.

„Există o legătură mecanică între cererea agregată și ponderea industriei în PIB”, explică François Geerolf, economist la Observatorul francez al condițiilor economice (OFCE). „O țară își poate promova industria limitându-și cererea internă, de exemplu prin moderarea salariilor, care îi împinge pe producători să caute piețe în străinătate. » Astfel, industria poate ieși consolidată, cu exporturile de produse industriale revigorat. „Keynes însuși a susținut stabilirea unor tarife vamale uniforme, mai degrabă decât limitarea cererii interne”, subliniază François Geerolf.

UE pusă cu spatele la zid 

Dar, a interventi Maxime Darmet, creșterea taxelor vamale nu vor ajuta Bătrânul Continent. Prin urmare, producătorii europeni, în special producătorii germani de automobile, vor fi încurajați să își mute producția pe teritoriul american. Promisiunea lui Trump de a reduce impozitele corporative și de a reduce prețurile la energie prin creșterea producției de petrol și gaze va contribui la acest lucru. „Toate acestea ar putea dăuna industriei europene”, avertizează Darmet.

Ceea ce l-a făcut pe Enrico Letta, fostul președinte al Consiliului italian, să atragă atenția că „după venirea lui Trump la Casa Albă, ar trebui să reunim un fel de consiliu de război la nivel european a stabili reguli de rezistență și de contraatac pentru a proteja interesele europene. UE va fi pusă cu spatele la zid”, este de părere politicianul italian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473366.60RON
1 ETH = 16786.51RON
1 LTC = 523.78RON
1 XRP = 11.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel