SUA: Suntem într-o nouă fază a epidemiei COVID-19

Antonia Popescu |
Data publicării:
Casa Albă este profund PREOCUPATĂ de alegerile din Belarus. Care este interesul
Casa Albă este profund PREOCUPATĂ de alegerile din Belarus. Care este interesul

Statele Unite au intrat într-o ''nouă fază'' a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, a declarat duminica aceasta coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx, relatează AFP.

"Suntem într-o nouă fază", a spus Birx. "Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie şi aprilie", a declarat ea pentru CNN, subliniind că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte.

Marea Britanie va efectua milioane de teste de Covid-19 cu rezultatul în 90 de minute

Virusul "s-a răspândit extraordinar. Este prezent atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane", a spus ea, avertizându-i pe "toţi cei care locuiesc în zonele rurale (că) nu sunt imuni sau protejaţi în faţa acestui virus".

Ea a insistat că respectarea măsurilor sanitare precum purtarea măştii, măsuri de igienă şi distanţare fizică sunt esenţiale.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare şi 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri şi 154.834 de decese, devenind ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455181.83RON
1 ETH = 15661.45RON
1 LTC = 500.08RON
1 XRP = 11.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel