SUA și China, față în față. Va fi o întâlnire cu scântei

Mara Ivan |
Data publicării:
O încercare de a nu permite situației să ajungă la extreme
O încercare de a nu permite situației să ajungă la extreme

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, se va întâlni miercuri în Hawaii cu înaltul responsabil chinez Yang Jiechi, reluând dialogul după tensiuni extreme care au opus primele două puteri mondiale în punctul de apogeu al pandemiei, relatează AFP citând mai multe publicații.

Eventualitatea unei apropiate întâlniri între şeful diplomaţiei Statelor Unite şi un reprezentant chinez în arhipelagul american din Oceanul Pacific a fost vehiculată ințial de jurnalul Politico. Luni, cotidianul South China Morning Post din Hong Kong a precizat, citând o sursă anonimă, că întrevederea va avea loc miercuri cu Yang Jiechi, cel mai înalt responsabil al Partidului Comunist Chinez pentru politică externă. Departamentul de Stat nu a făcut niciun comentariu.

Ministerul de Externe de la Beijing a răspuns doar că ambele state au ”păstrat legătura”. Cei doi demnitari au discutat oficial ultima dată la 15 aprilie. Între timp, relaţiile chino-americane s-au deteriorat mai mult, iar Mike Pompeo este printre cei mai vehemenți critici ai modului în care China a gestionat criza coronavirului. El a acuzat Beijingul că iniţial a ascuns amploarea şi gravitatea bolii COVID-19, şi, prin urmare, este responsabil pentru răspândirea epidemiei în lume, care a ucis peste 430.000 de persoane, dintre care mai mult de 116.000 în SUA, şi a obligat ţările să-şi oprească economia.

Citește și Jocurile nucleare ale SUA, împing China în brațele Rusiei

Mai mult, el a spus deschis că virusul, deşi de origine naturală, ar fi putut scăpa dintr-un laborator din Wuhan, epicentrul pandemiei. China respinge aceste acuzaţii. Preşedintele american, Donald Trump, a promis că va lua măsuri de represalii împotriva Chinei pentru rolul său în acest "măcel în masă la nivel mondial". La jumătatea lui mai, el a ameninţat că rupe relaţiile cu gigantul asiatic şi a adăugat că nu doreşte să mai vorbească cu omologul său chinez, Xi Jinping, prezentat până atunci ca un "prieten".

Relaţiile glaciale s-au deteriorat mai mult când autorităţile chineze au impus o lege privind securitatea la Hong Kong, considerată de Washington ca actul de deces al autonomiei fostei colonii britanice. Mike Pompeo a adus imediat în discuţie posibilitatea retragerii treptate a statutului preferenţial acordat de SUA acestui teritoriu. Subiectele în dispută sunt însă mult mai numeroase, de la războiul comercial la drepturile omului, dar şi acuzaţiile americane de militarizare a Mării Chinei de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468018.22RON
1 ETH = 16247.89RON
1 LTC = 474.89RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel