SUA continuă exercițiile cu Coreea de Sud

Alex Dinu |
Data actualizării: | Data publicării:
NATO avertizează, Rusia se înarmează
NATO avertizează, Rusia se înarmează

Washingtonul îşi menţine planul exerciţiilor militare comune cu Coreea de Sud, a anunţat un oficial de rang înalt de la Pentagon, în urma noilor tiruri de rachete nord-coreene, considerate un avertisment din partea Phenianului ca exerciţiile să fie anulate, relatează AFP.

”Nu, nu există vreo ajustare sau schimbare de plan de care să fim informaţi sau pe care să le prevedem”, a declarat miercuri acest oficial de rang înalt care a cerut protecţia anonimatului.

”Sunt două lucruri pe care trebuie să le facem: să le dăm diplomaţilor suficient spaţiu pentru diplomaţia lor şi să ajutăm la crearea unei atmosfere propice negocierilor atunci când vor fi reluate”, a adăugat el, subliniind necesitatea ”menţinerii nivelului pregătirii” trupelor.

Coreea de Nord a avertizat recent că negocieri cu Washingtonul ar putea deraia, în cazul în care manevrele comune americano-sud-coreene se vor desfăşura aşa cum s-a prevăzut în august.

Phenianul a lansat miercuri două rachete balistice, potrivit Seulului, la câteva zile după tirul altor două proiectile balistice cu rază scurtă de acţiune.

Rachetele trase joia trecută au parcurs o distanţă cu mult mai mare (600 de kilometri) decât cele de miercuri (240 de kilometri) şi au zburat la o altitudine mult mai mare (50 faţă de 30 de kilometri).

Huawei înregistrează o creștere a veniturilor, în pofida sancţiunilor SUA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458401.05RON
1 ETH = 13068.00RON
1 LTC = 599.37RON
1 XRP = 12.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel