SUA, ajutor financiar suplimentar pentru Ucraina

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ucraina / sursa foto: Freepik.com / inguskruklitis
Ucraina / sursa foto: Freepik.com / inguskruklitis

Statele Unite vor furniza Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de 3,4 miliarde de dolari, a anunţat luni secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen, după ce preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, anunţase mai devreme de asemenea un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, pentru a susţine această ţară în războiul cu Rusia, relatează Reuters.

Noul ajutor bugetar este destinat susţinerii cheltuielilor de funcţionare a statului ucrainean, în special plata salariilor. Deşi administraţia pe final de mandat a preşedintelui Biden nu mai are autoritatea să aprobe noi fonduri pentru Kiev, secretara Trezoreriei a susţinut că acest ajutor a fost şi rămâne condiţionat de reforme prin care Ucraina să combată corupţia, să consolideze statul de drept şi să-şi eficientizeze cheltuielile guvernamentale.

În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Congresul american a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca asistenţă financiară şi militară pentru Kiev. La rândul ei, Uniunea Europeană şi statele sale membre au oferit Ucrainei de atunci şi până în septembrie anul acesta o asistenţă în valoare de 118 miliarde de euro ca ajutor militar şi economic.

Democratul Joe Biden încearcă să livreze Ucrainei întreg ajutorul aprobat de Congresul american, înainte ca republicanul Donald Trump să-i ia locul la Casa Albă pe 20 ianuarie. Acesta din urmă a criticat receptivitatea administraţiei Biden de a oferi Ucrainei ajutorul militar şi financiar masiv cerut de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Rămâne însă în continuare neclară abordarea pe care viitorul preşedinte american o va avea faţă de războiul ruso-ucrainean. El a dat de înţeles în declaraţiile sale că va încuraja negocierile de pace, dar fără a avansa posibile soluţii concrete.

Trump a spus în urmă cu două săptămâni, la o conferinţă de presă, că a văzut imagini cumplite cu câmpuri de luptă pline cu cadavre şi distrugeri de pe frontul din Ucraina şi că va discuta cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, pentru a pune capăt acestui "măcel". Anterior, Trump a afirmat că în acest război Rusia a pierdut circa 600.000 de soldaţi şi Ucraina circa 400.000 de soldaţi, morţi şi răniţi, şi a cerut o încetare a focului imediată, împreună cu lansarea negocierilor de pace.

Întrebat dacă, în opinia sa, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru a se ajunge la pace, viitorul preşedinte american a evitat să dea un răspuns direct, afirmând doar că mare parte din teritoriul în dispută, referindu-se la teritoriul ucrainean ocupat de Rusia, a fost redus la stadiul de ruine şi moloz şi va fi nevoie de un secol pentru a fi reconstruit. "Adică sunt oraşe unde nicio clădire nu mai stă în picioare, este un loc demolat", a remarcat Trump.

Un plan al emisarului pe care şi l-a desemnat pentru Rusia şi Ucraina, generalul în rezervă Keith Kellogg, plan care datează însă din iunie, prevede îngheţarea liniilor frontului pe aliniamentele actuale şi forţarea Kievului şi Moscovei să se aşeze la masa negocierilor. De asemenea, potrivit ziarului american The Wall Street Journal, Trump ar fi sugerat ca trupe europene să monitorizeze o încetare a focului în Ucraina, ca o formă de garanţie de securitate pentru a preveni o nouă agresiune rusă. Dar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că Rusia se opune unei eventuale desfăşurări a unui contingent european în Ucraina în cazul unui acord de pace.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9769
USD
Azi 4.7728
Diferența -0.0442
Zi precendentă 4.817
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7728 RON
GBP flag1 GBP = 5.9880 RON
CHF flag1 CHF = 5.2971 RON
AUD flag1 AUD = 3.0013 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3437 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4268 RON
SEK flag1 SEK = 0.4383 RON
XAU flag1 XAU = 440.2758 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467552.79RON
1 ETH = 13200.75RON
1 LTC = 513.12RON
1 XRP = 11.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17065.510.59%
BET-BK3196.100.53%
BET-EF928.770.68%
BET-FI62384.790.12%
BET-NG1237.870.77%
BET-TR37632.300.59%
BET-TRN36578.510.59%
BET-XT1469.730.53%
BET-XT-TR3186.040.53%
BET-XT-TRN3103.410.53%
BETAeRO881.28-0.22%
BETPlus2519.760.53%
RTL38041.740.57%

Opinii

Dumitru Chisăliță

ANRE riscă să blocheze piața energiei. Chisăliță: Se impune o analiză

Președintele Asociației Energia Inteligentă,...

Paul Krugman / FOTO: Freepik

Paul Krugman: De ce economia Europei se poticnește

De ce economia europeană este mai puțin...

Profesorul de economie Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel