Strasbourg va experimenta săptămâna de lucru de patru zile

Simona Haiduc |
Data publicării:
Care au fost argumentele oferite
Care au fost argumentele oferite

Eurometropola Strasbourg va experimenta săptămâna de lucru de patru zile și, de asemenea, va introduce concediul menstrual. 

„Ne-am dat seama că săptămâna de lucru de patru zile este solicitată ca element de flexibilitate de către agențiile de angajare, că este un element de atractivitate pentru mulți absolvenți de cursuri universitarea care-și caută un loc de muncă. De asemenea, poate avea un efect benefic pentru tinerii părinți care, din dorința de a petrece mai mult timp cu micuții lor, solicită un program scurt, de cel mult 80% din timpul normal”, a explicat vicepreședintele comunității, Syamak Agha Babaei, detaliind, astfel, după ce criterii s-a ghidat echipa ei de specialiști în luarea acestei decizii. 

Prelungirea zilei de muncă

Metropola intenționează, așadar, să lanseze acest experiment în 2024, cu 35 de ore de muncă pe săptămână, adică patru zile lucrătoare.  „Fără îndoială, acest lucru presupune prelungirea zilei de muncă”, a precizat oficialul, precizând că se va trece de la șapte ore la opt ore și patruzeci și cinci de minute. „Este unul dintre principalele subiecte pe care trebuie să le lămurim cu sindicatele”. Mai ales că se dorește să experimenteze și introducerea concediului menstrual în 2024.

Cîteva capcane de evitat

„Sunt câteva capcane ce trebuie evitate. Unele comunități tratează subiectul din perspectiva concediului medical. Dar asta presupune furnizarea de certificate medicale și atunci considerăm că este o boală?”, se întreabă Syamak Agha Babaei. „Dar dacă nu considerăm asta ca fiind o boală, se pune problema egalității angajaților în fața legii. Trebuie să vedem cum împăcăm toate aceste aspecte”, a adăugat responsabilul belgian. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502391.40RON
1 ETH = 15726.63RON
1 LTC = 601.57RON
1 XRP = 15.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel