Știrile zilei. Un ministru își cere iertare, UE mai cumpără niște vaccinuri

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce s-a întâmplat și cu prețul petrolului
Ce s-a întâmplat și cu prețul petrolului

UE rezervă 300 milioane doze de vaccin de la Pfizer și BioNTech

”Livrările ar urma să debuteze până la sfârșitul anului, în funcție de rezultatul acestor teste și de obținerea autorizațiilor necesare din parta structurilor de reglementare”, au precizat cele două companii într-un comunicat comun. 

Ministrul Agriculturii: Îmi cer SCUZE că am ÎNCHIS piețele

"Este un subiect sensibil şi total artificial, creat de cei care nu au cu ce veni altceva în faţa electoratului, definiţi prin corupţie, abuz şi minciună. Ei au sabotat practic de la început toate măsurile Guvernului", a susţinut ministrul.

Restricții de circulație. Le încalci, PEDEAPSA este usturătoare

Este foarte important de amintit că, potrivit OUG nr. 28/2020, falsul în declarații făcut unui funcționar public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Pensii militare. Modificare de ultimă oră, intrată deja în vigoare

Vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.”

Pensie anticipată fără PENALIZARE. Deputații au mai MODIFICAT ceva

Condiția este ca, pentru a beneficia de o astfel de pensionare anticipată, persoanele respective să fi stat cel puțin 30 de ani în acele locuri. 

Piața petrolului și-a regăsit EUFORIA. Prețurile au crescut

Cotațiile la petrol și-au accelerat ascensiunea pe fondul euforiei care a revenit pe piețele comerciale mondiale. Investitorii așteaptă lansarea rapidă a vaccinului anti-covid de la Pfizer și BioNTech, ceea ce, teoretic, ar trebui să îmbunătățească perspectivele de restabilire a economiei mondiale și să impulsioneze cererea de carburanți. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 360473.26RON
1 ETH = 6843.59RON
1 LTC = 333.32RON
1 XRP = 8.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel