Ministerul Finanțelor îi iartă pe români de unele datorii. Decizie de ultim moment
Ministerul Finanţelor a decis menţinerea unor facilităţi fiscale avantajoase, iar contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 226/2020.
Un medicament pentru artrită salvează viețile bolnavilor de Covid-19
Specialiștii cred că sute de vieți ar putea fi salvate în următoarele săptămâni după ce s-a constatat că un medicament pentru artrită reduce riscul de deces al celor cu forme grave de Covid, cu 24%.
CNAIR, anunț IMPORTANT pentru ȘOFERI
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face apel la conducătorii auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.
Un nou RECORD la Bursa de pe Wall Street
Acţiunile Tesla au urcat joi pe Bursa de pe Wall Street la un nivel record, capitalizarea de piaţă a producătorului de vehicule electrice depăşind-o pentru prima dată pe cea a Facebook, transmite Reuters.
Călătoriți în Marea Britanie? Ce trebuie să știți
Guvernul britanic a anunţat vineri că toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui, începând de săptămâna viitoare, să prezinte un teste COVID negativ efectuat în termen de 72 de ore înaintea deplasării, informează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.