Știrile economice ale dimineții 20.10.2022

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Știrile economice ale dimineții 02.12.2022
Știrile economice ale dimineții 02.12.2022

"România atractivă". Au fost semnate primele contracte din cadrul programului

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat astăzi contractele de finanțare pentru trei rute turistice și culturale incluse în Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților. Aceste rute sunt incluse în programul „România Atractivă”, prin care se vor face investiții de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse ce sunt cuprinse în 12 rute culturale.

Până când va mai creşte inflaţia. BNR: Înrăutăţire suplimentară a perspectivelor

BNR: Responsabile de înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt tot şocurile globale pe partea ofertei.

Concediu şi indemnizaţie de creştere a copilului, simultan pentru ambii părinţi. Proiect în Parlament

Veşti bune pentru cei care urmează să devină părinţi.

Horia Constantinescu (ANPC): Sper să avem o factură unică la nivel naţional, uşor de citit

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat că a depus în Parlament o propunere de amendament la OUG 130/2022 pentru completarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică prin care facturile pentru energie să fie simplificate pentru a fi "uşor parcurse şi înţelese" de consumatori.

Aceste monede ar putea fi retrase din circulaţie, din cauza devalorizării

Decizie care va afecta întreaga Uniune Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413259.67RON
1 ETH = 7857.72RON
1 LTC = 376.04RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel