Știrile dimineții. Cinci informații utile pentru dumneavoastră

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Redacția DCBusiness vă urează o zi minunată!
Redacția DCBusiness vă urează o zi minunată!

Cardul pentru alimente. Ministrul Boloș a făcut un anunț ÎN PREMIERĂ

”Probabil voi spune acest lucru în premieră, dar nu mă feresc de acest lucru, ”pentru că unul dintre subiectele de negociere cu Uniunea Europeană a fost ca, pe viitor, pentru păturile sociale cele mai afectate de rata inflației și în funcție de cum va evalua rata de sărăcie extremă la nivelul Românie, să putem acorda facilități, dacă o astfel de decizie va fi luată în coaliție, până la sfârșitul anului 2027.

Guvernul aprobă acordarea ajutorului de 700 de lei acestor pensionari

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Ajutorul de șomaj crește. Pentru cine și în ce condiții

În prezent, indemnizația de șomaj este calculată luându-se în considerare valoarea indicatorului social de referință, veniturile persoanei asigurate pentru șomaj și stagiul de cotizare la sistemul de asigurări de șomaj. Astfel, indemnizația va crește pentru șomerul care a contribuit cel puțin un an la șomaj, se spune în expunerea de motive a noii inițiative legislative.

Bani pentru producătorii de ţuică şi palincă din România

În localitatea Medieșu Aurit din Satu Mare se produce palincă atât din prune, cât şi din cireşe amare, după o reţetă veche de 100 de ani. Producătorii spun că palinca, spre deosebire de ţuică, se savurează şi trebuie să aibă o aromă fină.

Lista telefoanelor pe care nu va mai funcţiona WhatsApp, de marţi

Alte aproximativ 50 de modele de telefoane sunt vizate de marți. Acestea nu utilizează versiunea necesară de iOS sau Android și pur și simplu nu vor mai avea posibilitatea de a utiliza aplicația, dacă nu actualizează Android sau iOs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495660.66RON
1 ETH = 16434.67RON
1 LTC = 645.94RON
1 XRP = 15.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16914.05-0.60%
BET-BK3177.39-0.51%
BET-EF917.84-0.53%
BET-FI62893.53-0.48%
BET-NG1224.49-0.33%
BET-TR37298.29-0.60%
BET-TRN36253.87-0.60%
BET-XT1460.97-0.61%
BET-XT-TR3167.02-0.61%
BET-XT-TRN3084.88-0.61%
BETAeRO877.54-1.00%
BETPlus2499.23-0.60%
RTL37660.33-0.54%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel