Știrile dimineții. Cinci informații pentru început de zi

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Să auzim numai de bine!
Să auzim numai de bine!

Rectificare bugetară: Ministerele care primesc mai mulți bani

De asemenea, Ministerul Energiei va avea în plus 2,482 miliarde de lei, per sold. S-au asigurat fondurile necesare la cheltuieli de personal (+5 milioane lei), pentru finanţarea schemei de sprijin de compensare/plafonare preţuri energie electrică/gaze naturale (+2,5 miliarde de lei). În proiect se menţionează că s-au identificat economii la bunuri şi servicii (-1,1 milioane lei), alte transferuri (-20 milioane lei) şi cheltuieli de capital (-1,3 milioane lei).

Mircea Coșea, pesimist în privința Pilonului II de pensii. Sfatul economistului pentru români

Eu cred că situația este atât de periculoasă, cred că este atât de alunecoasă, încât eu cred că oameni ar trebui să contribuie la fonduri de pensii private așa cum se întâmplă și în alte țări, un cont personal de pensie, pentru că lucrurile sunt atât de încurcate și atât de, aș spune eu, fragile din punct de vedere al deficitelor, încât oricând se poate întâmpla ceva cu pilonul doi și  să avem din ce în ce mai puține rezultate, deși contribuția este aceeași.

Seceta îi aduce pe francezi în situații neașteptate: ”Salvați florile”, îndeamnă un primar

Orașul a primit încă de anul trecut eticheta "Fleur d'Or", o distincție care recompensează mai puțin de zece comune din Franța pentru înalta calitate a aranjamentelor florale, a plantațiilor de flori. Dar Colmar este, de asemenea, una dintre comunele vizate de ordinul emis de prefectul de Haut-Rhin, Louis Laugier, la 3 august, de limitare a consumului de apă în acest departament, ordin pe care orașul a trebuit să îl respecte.

Deficitul din sistemul de pensii. Budăi: Exact cât virăm către Pilonul II

Noi nu suntem afectaţi în Pilonul I de virarea contribuţiei în Pilonul II. Deci pensia noastră nu este diminuată de transferul din Pilonul II.

Carduri sociale de 250 de lei. Când se virează a doua tranșă și când se distribuie cardurile pentru noii beneficiari

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470429.66RON
1 ETH = 15971.61RON
1 LTC = 488.35RON
1 XRP = 7.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel