Ştirile dimineţii. Cele mai importante informaţii, la sfârşitul săptămânii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Știrile dimineții / sursa foto: Freepik.com
Știrile dimineții / sursa foto: Freepik.com

Grupaj de ştiri.

Demersuri în Parlament privind creşterea alocaţiilor pentru copii şi situaţia măsurilor de sprijin financiar pentru vârstnici

Au fost depuse la Parlament mai multe solicitări care privesc majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi lămuriri cu privire la măsurile de sprijin disponibile pentru persoanele vârstnice.

 

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijociu

Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra "nevoii urgente" de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban, relatează AFP şi dpa.

"Încă o dată, întreaga regiune îşi ţine răsuflarea", de aceea "avem nevoie urgent de măsuri concrete în Orientul Mijlociu pentru a dezamorsa situaţia şi pentru a evita noi victime civile", a scris Ministerul german de Externe pe reţeaua socială X.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, i-a contactat pe omologii săi din Israel şi Liban pentru a discuta următorii paşi necesari, a mai precizat ministerul.

 

Vouchere alimente: Veste bună de la Guvern pentru beneficiari

Veste bună pentru cei prinşi în programul "Sprijin pentru România". Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a venit cu o veste bună pentru români. Acesta a anunţat că urmează a fi încărcate cardurile sociale cu o nouă tranşă de bani. 

 

Noi reglementări pentru terenurile agricole și forestiere şi noi posibilităţi de exploatare a acestora - Document din Parlament

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea articolului 28 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997.

 

Ucraina blochează utilizarea Telegram de către oficiali, armată şi funcţionari, din cauza temerilor de spionaj rusesc

Aplicaţia de mesagerie Telegram este intens folosită în Rusia şi Ucraina, de la începutul războiului.

Ucraina a interzis utilizarea aplicației de mesagerie Telegram pe dispozitivele oficiale folosite de oficialii guvernamentali, personalul militar și lucrătorii esențiali, deoarece consideră că inamicul său, Rusia, poate spiona atât mesajele, cât și utilizatorii, a declarat vineri un organism de securitate de rang înalt.

Consiliul Național de Securitate și Apărare a anunțat restricțiile după ce Kyrylo Budanov, șeful agenției de informații militare GUR a Ucrainei, a prezentat consiliului dovezi despre capacitatea serviciilor speciale ruse de a intercepta comunicațiile pe această platformă, conform unei declarații.

Însă Andriy Kovalenko, șeful centrului de combatere a dezinformării din cadrul consiliului, a postat pe Telegram că restricțiile se aplică doar dispozitivelor oficiale, nu telefoanelor personale.

Telegram este folosit pe scară largă atât în Ucraina, cât și în Rusia și a devenit o sursă esențială de informații de la invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465099.72RON
1 ETH = 16342.33RON
1 LTC = 501.87RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel