Spectacolul de luni seară, intitulat "We'll Be Together" în onoarea cântecului omonim lansat de Sting în 1987, a avut ca temă principală o serie de piese şi videoclipuri din anii '80 şi '90 şi s-a desfăşurat la Beacon Theater din New York, din centrul cartierului Manhattan.
Pălărie purtată de Mircea Diaconu licitată la 10.000 de euro
La eveniment, prezentat de actorul american Robert Downey Jr, au participat şi trupele Eurythmics şi H.E.R., Bob Geldof, Shaggy şi MJ Rodríguez, iar biletul de intrare a fost de minimum 1.000 de dolari.
Organizaţia Rainforest Fund, înfiinţată în 1989 de Sting şi soţia lui, Trudie Styler, are ca scop protejarea pădurilor tropicale ale planetei şi apărarea comunităţilor indigene care locuiesc acolo.
"Cu Amazonia afectată de incendiile din vara aceasta şi în contextul conştientizării pericolului real al schimbărilor climatice, nu există un moment mai potrivit pentru a veni în ajutorul pădurilor noastre", notează într-un comunicat Trudie Styler.
Sting şi Trudie Styler au organizat 17 concerte de strângere de fonduri pentru fundaţia lor Rainforest Fund începând din 1991.
Precedenta ediţie a avut loc în 2016, cu participarea artiştilor Bruce Springsteen şi James Taylor, cărora li s-au alăturat Idina Menzel, Darlene Loe şi Ronnie Spector.
Este pentru prima oară când spectacolul a fost organizat la Beacon Theater, având în vedere că precedentele ediţii au avut ca loc de desfăşurare legendara sală Carnegie Hall din New York.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.