Statul oferă ajutoare de până la 10.000 de euro. Care sunt condițiile

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Trebuie stabilitate perioadele de înscriere
Trebuie stabilitate perioadele de înscriere

Un proiect legislativ lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului asigură continuarea programelor destinate protecției mediului, ce permit românilor să-și schimbe mașinile sau să-și modernizeze locuințele cu bani de la stat. 

Concret, dacă inițiativa va primi aprobarea Guvernului, intrând în vigoare după publicare în Monitorul Oficial, românii vor putea depune cereri pentru obținerea fondurilor necesare înlocuitorii autoturismului vechi cu unul nou, mai puțin poluant, dar și pentru a-și eficientiza sistemele de încălzire a caselor. Dintre programele incluse pe lista celor care urmează să primească finanțare în acest an, de interes pentru cetățeni sunt Casa Verde, Rabla și Rabla Plus.

Astfel, prin programul Casa Verde, persoanele  care doresc să instaleze, să modifice sau să înlocuiască integral sistemul de încălzire al locuinței, astfel încât să utilizeze energie regenerabilă, vor putea solicita de la stat sume importante de bani, scrie Avocatnet.ro De exemplu, în 2018, cei ce s-au înscris în acest program au putut cere sume cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei.

Citește și Vânzările de mașini electrice în România au înregistrat o crește de 65,7%

Prin intermediul celorlalte două programe, respectiv Rabla și Rabla Plus, persoanele fizice vor putea cere bani pentru a-și înlocui mașina veche cu una nouă. Mai exact, participând la programul Rabla, cetățenii României vor putea cere de la stat peste 9.000 de lei pentru a-și schimba mașina cu una nouă și mai puțin poluantă.

Prin intermediul programului Rabla Plus, românii vor putea să solicite bani de la stat pentru achiziția de mașini electrice. Sumele pe care le vor putea obține cei ce doresc să-și cumpere o mașină electrică nouă sunt de până la 45.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468444.07RON
1 ETH = 15797.92RON
1 LTC = 424.19RON
1 XRP = 6.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17145.02-0.91%
BET-BK3177.97-1.36%
BET-EF924.26-0.55%
BET-FI60386.29-0.45%
BET-NG1213.38-0.51%
BET-TR37810.39-0.92%
BET-TRN36751.47-0.92%
BET-XT1472.24-0.89%
BET-XT-TR3191.65-0.89%
BET-XT-TRN3108.86-0.89%
BETAeRO907.58-1.54%
BETPlus2537.71-0.88%
RTL38066.56-0.63%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel