Statele Unite plătesc deja consecințele crizei datoriei

Simona Haiduc |
Data publicării:
Astăzi este o zi importantă și, poate, decisivă
Astăzi este o zi importantă și, poate, decisivă

Statele Unite resimt deja efecte concrete ale crizei politice generate de plafonului de îndatorare, a declarat secretarului Trezoreriei Janet Yellen.

Detaliindu-și declarația, oficialul american a indicat în mod special creșterea costului împrumuturilor pentru guvernul american. „Investitorii au devenit mai reticenți în a deține datorii suverane care ajung la scadență în iunie”, explică ministrul de finanțe într-un discurs pe care urmează să îl susțină marți în fața Asociației Bancherilor Americani (ICBA) și din care  Trezorerie a publicat o serie de fragmente pe site-ul său oficial. 

Rata dobânzii la bonurile de trezorerie americane la o lună a urcat la 5,74%, cea mai mare din ultimii douăzeci de ani, față de 3,29% la jumătatea lunii aprilie. Este semnificativ mai mare decât rata dobânzii cheie stabilită de Rezerva federală a SUA și care se situează într-un coridor cuprins între 5,00% și 5,25%, o raritate.

Această creștere a ratei reflectă scăderea prețului acestor obligațiuni de trezorerie, care se mișcă în direcția opusă ratei și, prin urmare, a scăzut semnificativ. Această conjunctură obligă guvernul SUA să se împrumute mai scump decât în ​​condiții obișnuite. Joi, Trezoreria SUA a trebuit să ofere investitorilor un randament de 5,50% pentru bonurile de trezorerie la patru săptămâni, care vor ajunge la scadență pe 13 iunie.

Incapacitate de plată 

Cu toate acestea, conform previziunilor guvernului american, Statele Unite pot intra în incapacitate de plată chiar de la 1 iunie, în cazul în care republicații și democrații nu ajung, în Congres, la un consens privind creșterea plafonului de îndatorare, a repetat Janet Yellen, un avertisment pe care l-a mai lansat de câteva ori în ultimul timp. 

Această limită poate fi majorată doar printr-un vot majoritar în Congres. Dar, așa cum stau lucrurile, republicanii din Camera Reprezentanților refuză să ridice plafonul fără compensații și un cadru strict pentru cheltuielile publice. Președintele american Joe Biden urmează să se întâlnească marți cu liderii opoziției parlamentare, inclusiv cu președintele republican al Camerei Reprezentanților Kevin McCarthy, pentru a încerca să găsească un compromis.

Pe lângă creșterea costului împrumutului pentru Statele Unite, „prea multe companii au nevoie de timp pentru a se pregăti pentru ipoteza unui default” a adăugat secretarul de Trezorerie. „Și mult prea multe gospodării trebuie să își facă griji dacă se vor descurca fără banii promiși de guvern”, a menționat Janet Yellen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9768
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0183
Zi precendentă 4.7609
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501352.23RON
1 ETH = 15655.80RON
1 LTC = 557.35RON
1 XRP = 15.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel