Publicitate
Dar lucrurile s-au schimbat când producătorul japonez Toyota a decis să investească aproape 14 miliarde de dolari pentru a construi aici o mega-fabrică de bateriile auto. Davante a urmat un curs la o unitate publică de învățământ tehnic, cu trei zile de practică pe săptămână la întreprinderea Toyota pentru a obține un loc de muncă.
Un val de investiții în Statele Unite, unde președintele Joe Biden încearcă să revigoreze lanțul industrial în sectoare cruciale: baterii, semiconductori etc. Asa se conturează o adevărată ”centură de baterii”, mai ales in sud-estul tarii – cu Georgia și Carolina de Nord în prima linie – odata cu infiintarea fabricilor de resort.
Perspectiva de a crea sute, dacă nu mii de locuri de muncă a revitalizat regiuni întregi, inclusiv Greensboro și zonele învecinate, care, cândva, prosperaseră din industria textilă, a tutunului și a mobilei.
Pentru Devante Cuthbertson, sosirea Toyota a reprezentat „o oportunitate”, aceea „de a-și făuri o carieră, nu doar de a lucra la o mare companie”. La fabrica de baterii Toyota numărul locurilor de muncă va crește, de la 800, în prezent, la 5.100 până în 2028, în condițiile în care investițiile au crescut de la 1,29 miliarde de dolari, suma inițială, la 13,9 miliarde.
Deficit de încărcare
Se preconizează că vehiculele electrice vor reprezenta în jur de 30% din piața americană până în 2030, spune Sean Suggs, directorul fabricii. Ceea ce îl îngrijorează însă este lipsa infrastructurii, precum stațiile de încărcare.
Producătorul american Tesla și-a creat propria rețea, care poate fi folosită acum de mai mulți concurenți. Grupul finlandez Kempower s-a instalat în Carolina de Nord în urmă cu doi ani, beneficiind de finanțare de la autoritățile americane pentru dezvoltării sectorului.
Din 2021, au fost anunțate subvenții federale și locale de aproape 650 de miliarde de dolari pentru a dezvolta industria ecologică (energie și producție). Iar Inflation Reduction Act, lege inițiată și promulgată de Biden în 2022, ar urma să asigure ajutoare și avantaje fiscale de proximativ 370 de miliarde de dolari pentru a accelera tranziția energetică, în special pe drumurile electrice.
Tomi Ristimaki, șeful Kempower, anticipează o creștere durabilă a finanțării pentru producătorii americani și europeni, guvernele încercând să distrugă hegemonia chineză. Compania a investit peste 40 de milioane de dolari în fabrica sa din Durham, creând sute de locuri de muncă. Și vrea să apeleze la furnizori americani pentru a-și asigura necesarul de materiale.
Aceste companii vor trebui totuși să aibă răbdare, deoarece piața vehiculelor electrice se dezvoltă mai puțin rapid decât se aștepta și există o lipsă de forță de muncă calificată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.