Miniştrii Energiei din UE s-au întâlnit vineri la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse luna aceasta pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.
Pachetul include o taxă pe profiturile excepţionale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 şi în 2023, o altă taxă pe veniturile excesive obţinute de pe urma creşterii preţului electricităţii de producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine şi reducerea cu 5% a folosirii electricităţii în timpul perioadelor cu preţuri maxime.
După finalizarea acordului, statele membre UE au început discuţiile privind viitoarele decizii ale UE pentru a ţine sub control creşterea preţului energiei, multe ţări fiind în favoarea unei plafonări a preţului la gazele naturale, deşi altele - în special Germania - se opun.
"Toate aceste măsuri temporare sunt foarte bune, dar, pentru a găsi o soluţie în vederea sprijinirii cetăţenilor în această criză energetică, trebuie să plafonăm preţul gazelor naturale", a afirmat ministrul croat al Economiei, Davor Filipovic.
Reuters: Uniunea Europeană lucrează la un nou indice pentru gazele naturale lichefiate
Uniunea Europeană vrea un nou indice de referinţă bazat pe tranzacţii pentru gazele naturale lichefiate (GNL), deoarece reducerea fluxurilor de gaze ruseşti prin conducte şi importurile record de GNL au creat dezechilibre în actualul mecanism de stabilire a preţurilor, se arată într-un document consultat de Reuters.
Cele 27 de state membre UE negociază propunerile făcute săptămâna trecută pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie şi a limita costurile pentru consumatori, dar deja Bruxelles-ul analizează măsuri suplimentare.
În documentul consultat de Reuters, Comisia Europeană susţine că un indice alternativ de referinţă pentru preţul GNL - pe care participanţii pe piaţă îl pot folosi în mod voluntar - ar trebui să se bazeze pe evaluări de preţ verificabile pentru livrările de cargouri de GNL, pentru a se asigura că este reflectat preţul real global pentru combustibil.
"Indicele de referinţă complementar va limita actualul efect negativ în formarea preţurilor provocat de perturbările de infrastructură în cazul conductelor şi, prin urmare, ar urma să aducă preţurile mai aproape de nivelul de pe piaţa mondială", conform documentului.
În mod obişnuit cumpărătorii de GNL folosesc indici de referinţă cum ar fi Henry Hub pentru preţurile gazelor naturale în Statele Unite sau Japan Korea Marker (JKM) în Asia.
În Europa, indicele de referinţă standard este stabilit la hub-ul Title Transfer Facility (TTF) din Ţările de Jos, folosit atât pentru gazul din conducte, cât şi pentru cel lichefiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.