Publicitate
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 4.383 de cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 44 de decese. La ATI sunt internaţi 1.232 de pacienţi. Încă un judeţ înregistraează o rată de infectare peste 3, numărul total ajungând la şase, În Capitală, rata infectării se apropie de 4.
Postul Paștelui 2021. Tradiții și Obiceiuri: Ce NU mai ai voie să faci
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 martie, 6.003 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.231.495 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Art. 60 – Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:
a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.