Ratingul României, BBB minus/A-3. S&P amână perspectiva

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Fara apa potabila
Fara apa potabila

Ratingul României - Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus/A-3", perspectiva asociată urmând să fie anunţată în două săptămâni, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. 

România a solicitat apel la decizia S&P privind perspectiva ratingului, iar agenţia a acceptat această solicitare. S&P a stabilit că au fost îndeplinite condiţiile pentru un astfel de apel, în concordanţă cu politicile şi procedurile agenţiei. În consecinţă, S&P se va abate de la datele de publicare a ratingurilor din calendarul pe 2019 pentru a rezolva acest apel. S&P intenţionează să rezolve această problemă în termen de două săptămâni. 

Citește și:Agenția Fitch, sceptică în privința deficitului bugetar din România

Ratingurile României continuă să fie sprijinite de nivelul moderat al datoriei sale private externe şi publice şi perspectivele de creştere încă solide. În opinia S&P, eficacitatea instituţională a României rămâne slabă, totuşi, ceea ce constrânge ratingurile. 

Deşi România continuă să beneficieze de pe urma poziţiilor solide fiscale şi ale rezervei externe, agenţia crede că adâncirea semnificativă a deficitelor fiscale şi externe ar putea în timp afecta aceste buffere (rezerva financiară), iar economia României ar deveni mai vulnerabilă la încetinirea creşterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414610.30RON
1 ETH = 7862.85RON
1 LTC = 380.65RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel