Sporeşte încrederea în economia europeană. Semnal puternic dat de Bursa de la Frankfurt

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Bursa
Bursa

Bursele europene au crescut vineri, iar indicele principal din Germania a atins un nivel ridicat record, pe fondul optimismului referitor la un acord privind plafonul datoriei publice a SUA, care a încurajat investitorii să cumpere active mai riscante, transmite Reuters.

Indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt, care include cele mai importante 40 de companii din Germania, înregistra vineri o creştere cu 0,8%, ajungând la valoarea de 16.293,68 puncte, depăşind precedentul nivel ridicat record de 16.290,19, din noiembrie 2021.

"Datele sugerează că sporeşte încrederea în economia europeană, iar PIB-ul global se îndreaptă spre o aterizare lină. Şi alte pieţe bursiere înregistrează evoluţii foarte bune, indicele Nikkei al Bursei din Japonia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 33 de ani, iar indicele Nasdaq al Bursei de la New York a depăşit nivelul de 12.600 puncte", a apreciat Michael Hewson, analist la CMC Markets.

Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 0,7%, ajungând la cel mai mare nivel din ultimul an, iar majoritatea sectoarelor economiei europene înregistrau creşteri, în special acţiunile companiilor tehnologice. Producătorii de semiconductori AMS şi Nordic Semiconductor au urcat fiecare cu peste 5%.

Datele publicate vineri arată că preţurile de producţie în Germania au înregistrat în aprilie cel mai lent ritm anual de creştere din ultimii doi ani, un semn că inflaţia s-ar putea atenua şi mai mult în cea mai mare economie europeană.

 

Citeşte şi: Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

 

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în creştere, pe fondul optimismului referitor la un acord privind plafonul datoriei publice a SUA, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 33.582,95 puncte, în creştere cu 47,04 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,15%, ajungând la valoarea de 4.204,15 puncte, în creştere cu 6,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,16%, ajungând la valoarea de 12.709,46 puncte, în creştere cu 20,63 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în creştere cu 0,30%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.766,33 puncte, în creştere cu 23,03 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în creştere cu 0,32%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.214,98 puncte, în creştere cu 51,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în creştere cu 0,41%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.477,58 puncte, în creştere cu 30,69 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 349,74 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 344,86 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 377,33 forinţi, în creştere faţă de un curs de 373,04 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 75,84 forinţi, în creştere faţă de un curs de 75,09 forinţi, vineri.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere cu 1,77%, pe fondul optimismului referitor la un acord privind plafonul datoriei publice a SUA, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 30.808,35 puncte, în creştere cu 234,42 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel din 1 august 1990.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,89%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.537,79 puncte, în creştere cu 22,39 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,42%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.283,54 puncte, în scădere cu 13,78 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,40%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 19.450,57 puncte, în scădere cu 276,68 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,63%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.202,59 puncte, în creştere cu 20,04 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458138.12RON
1 ETH = 15902.49RON
1 LTC = 492.11RON
1 XRP = 10.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel