Spionii care află toate secretele Rusiei. Lucrează pentru NATO

Simona Haiduc |
Data publicării:
NATO va primi informații extrem de exacte
NATO va primi informații extrem de exacte

Alianța Nord-Atlantică intenționează să desfășoare în Europa drone modernizate Global Hawk care, precum un spion bine antrenat, vor putea observa situația din țările vecine, în special ce se întâmplă în adâncul teritoriului Rusiei. Astfel, cele 29 de state membre NATO vor putea înțelege ce anume pune la cale conducerea de la Kremlin, afirmă publicația norvegiană VG.

”Aparatele vor survola țările Alianțe. În același timp însă, dronele vor putea privi mult dincolo de granițele NATO. Prin urmare, vom putea intra în posesia unor informații foarte prețioase despre ce se petrece, de fapt, acolo”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Două drone, care reprezintă o versiune perfecționată a aparatului fără pilot Global Hawk, sunt testate, în prezent, în Sicilia.

În cursul acestui an, în Italia vor fi deplasate alte trei asemenea drone. În total, Alianța a cumpărat cinci aparate. După toate probabilitățile, după numeroase teste, noul sistem de strângere de informații și supraveghere va intra în acțiune în 2022.

Dronele pot rămâne în aer 30 de ore fără alimentare. De la o altitudine de 18 kilometri, dispozitivele radar și senzorii ale acestor aparatee vor transmiste imagini clare a ceea ce se petrece la sol. Piloții vor rămâne la bazele din Sicilia și vor lucra în schimburi de câte patru-șase ore. Decolând din Italia, dronele vor ajunge în doar câteva ore la Finnmark, în Norvegia, de unde vor monitorizare, de la înălțime, teritoriile din jur pe o rază de 200 de kilometri.

Citește și Drone de luptă cât vezi cu ochii. China nu se joacă

Jens Stoltenberg spune că dronele NATO oferă Alianței un avantaj unic. Nici Rusia, nici China nu dispun de avioane care să lucreze de la o asemenea altitudine. ”Statele Unite sunt singura țară din lume care au așa ceva”, a adăugat șeful NATO, precizând că, ”dacă am fi avut așa ceva în 2014, când Rusia a folosit forța împotriva Ucrainei și a anexat Crimeea, am fi deținut informații mai precise”.

Publicația VG precizează că toate fotografiile realizate de drone vor fi stocate într-o arhivă, pentru ca, ulterior, să fie comparate cu imagini mai proaspete, identificând, astfel, diferențele. În acest scop, NATO va folosi inteligența artificială, pentru operativitate. ”Spre deosebire de fotografiile de satelit, imaginile de radar și senzori nu depind de vreme și întuneric. În plus, informațiile vor fi trimise tuturor celor 29 de state NATO”, subliniază VG.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458723.94RON
1 ETH = 16026.09RON
1 LTC = 498.43RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel