Specialiștii au DECIS: VEDETELE acestei veri NU sunt SANDALELE

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Este ceva vesel și comod
Este ceva vesel și comod

Nu a existat vreun concurs internațional, vreun seminar sau altceva de genul acesta. Vinovată este, de fapt, cântâreața americană Nicky Minaj. A postat o fotografie pe rețelele de socializare, oamenii au văzut, le-a plăcut și au dat năvală să comande același tip de încălțăminte. Dar a fost o cerere atât de mare, încât specialiștii au decis: aceasta este vedeta verii. 

Și culmea, nu este vreo invenție senzațională, iar de eleganță nici nu se pune problema. În schimb, sunt comozi, colorați, veseli, haioși. Despre ce este vorba? Despre saboții de cauciuc ai mărcii americane Crocs, desemnați cea mai populară tendință de încălțăminte pentru vara anului 2021, după cum relatează cotidianul The Independent. Materialul relevant este publicat de Independent.

Experții în ale modei au ajuns la această concluzie după ce zilele trecute, rapperul Nicki Minaj a postat o fotografie pe contul său de Instagram, încălțată cu o pereche de crocși de un roz aprins și cu decorațiuni sclipitoare.

Postarea a devenit virală și, potrivit The Unique Supplier, vânzările companiei au crescut, într-o singură zi, cu 4900%, comparativ ziua anterioară. O situație similară a avut loc pe site-ul oficial Crocs: din cauza fluxului de comenzi, magazinul online a avut probleme cu preluarea comenzilor.

Citește și Balerini pentru Meghan Markle. O afacere INEDITĂ de 700 milioane dolari

The Independent notează că, pe lângă Nicki Minaj, alte vedete au devenit fani ai saboților de cauciuc, inclusiv muzicianul hip-hop Amir Thompson, cântărețul pop Justin Bieber, rapperul Post Malone și artistul japonez Takashi Murakami, care au colaborat cu marca Crocs.

În aprilie, interpretul Amir Thompson, cunoscut sub numele de Questlove, a apărut la Premiile Academiei în saboți Crocs placați cu aur de 24 de karate. Încălțare la care a ”asortat” un costum negru. 

Compania americană Crocs a fost înființată cu scopul de a fabrica și distribui saboți din spumă. Pantoful a fost dezvoltat inițial pentru plimbări cu barca, dar a devenit rapid extrem de popular printre cadrele medicale. Primul model, The Beach, a fost prezentat în anii 2000 în Florida. De atunci, s-au vândut peste 300 de milioane de perechi de crocși. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449498.45RON
1 ETH = 16178.63RON
1 LTC = 505.95RON
1 XRP = 10.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel