Spaniolii rămân optimiști și sunt convinși că în 2022 vor doborî recorduri

Mara Ivan |
Data publicării:
Își pun mari speranțe în revenirea turismului
Își pun mari speranțe în revenirea turismului

Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut în septembrie de peste patru ori, la 4,7 milioane, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE), pe fondul extinderii vaccinării şi al atenuării restricţiilor de călătorie, transmite Reuters.

Redresarea rapidă ar putea permite Spaniei să ajungă până în 2022 la un număr de turişti străini nu doar apropiat de cel de dinaintea pandemiei, dar chiar mai mare, a apreciat miercuri ministrul Turismului, Reyes Maroto.

Acesta a adăugat: "Datele confirmă că redresarea turismului internaţional este în desfăşurare şi că în 2022 am putea reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, ba chiar am putea stabili recorduri".

Maroto a explicat că redresarea vine în urma gradului ridicat de vaccinare - aproximativ 80% din populaţie - şi a atracţiilor turistice ale Spaniei. Spre deosebire de Italia şi Franţa, Spania nu solicită dovada vaccinării sau un test recent negativ COVID-19 pentru a intra în restaurante sau baruri.

În total, turiştii au cheltuit în septembrie 5,04 miliarde de euro, faţă de 964 milioane de euro în perioada similară din 2020. Cei mai mulţi turişti au venit din Germania, Marea Britanie şi Franţa. Obiectivul autorităţilor de la Madrid este să atragă 45 de milioane de turişti străini în acest an.

Citește și Investitorii români, preocupați de starea economiei, dar interesați de criptoactive

În 2019, Spania a primit 83,5 milioane de turişti străini, ceea ce a plasat-o pe locul al doilea, după Franţa, în topul celor mai importante destinaţii turistice mondiale. Anul trecut, pandemia de Covid-19 a condus la diminuarea sosirilor de turişti cu 77%.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% - 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.

Spania a primit doar 19 milioane de turişti străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407885.89RON
1 ETH = 7747.35RON
1 LTC = 365.57RON
1 XRP = 9.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel