Furtuna botezată ''Filomena'', care a adus ploi abundente în numeroase alte regiuni, a dus la decesul a trei persoane pe teritoriul ţării.
Începând de luni dimineaţă, temperaturi de până la minim minus opt grade Celsius sunt aşteptate pe o mare parte din teritoriul ţării până joi, potrivit Agenţiei meteorologice spaniole (AEMET).
''Pericolul este încă prezent'', existând riscul ca ''zăpada acumulată să se transforme în gheaţă'' din cauza ''unor temperaturi minime nemaiîntâlnite'', a avertizat ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, solicitând populaţiei să evite la maximum deplasările.
Covid, Alzheimer, Parkinson tratate cu nicotină? Ce spun experții
Înainte ca îngheţul să complice lucrurile, o cursă contra cronometru a fost demarată duminică pentru deszăpezirea drumurilor.
Plugurile de zăpadă şi maşinile care împrăştie sare vor acţiona în continuare pe străzile din Madrid unde deplasările se vor realiza cu dificultate ''până la sfârşitul săptămânii'', a avertizat primarul Jose Luis Almeida.
Armata a fost mobilizată pentru deszăpezire pistelor aeroportului din capitală, care a început să se redeschidă treptat duminică după-amiază.
Militarii, dar şi voluntari, au degajat căile de acces către spitalele din capitală, aflate în continuare sub presiune din cauza pandemiei de COVID-19.
''Suntem foarte conştienţi de importanţa menţinerii accesului (personalului medical). Ne-au ajutat foarte mult în timpul perioadei de izolare la domiciliu'', a explicat pentru AFPTV Felix Sanchez, un madrilen de 52 de ani, care a venit să cureţe intrarea către spitalul Gregorio Maranon.
Numeroşi alţi madrileni au ieşit cu lopeţile pentru a deszăpezi intrările în imobilele în care locuiesc, în timp ce alţii au practicat, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă, schiul în parcuri şi pe străzile oraşului.
Lungi cozi de aşteptare s-au format în faţa puţinelor supermarketuri deschise şi a brutăriilor.
La periferia Madridului, circa 90 de persoane au rămas blocate începând de vineri într-un centru comercial din Majadahonda, accesul fiind blocat din cauza zăpezii, potrivit serviciilor de urgenţă regionale. Acestea îşi făceau aprovizionarea de la magazinele din acest centru.
În urma ninsorilor record în aproape 50 de ani, mai mulţi zeci de centimetri de zăpadă s-au aşternut vineri şi sâmbătă asupra Madridului şi a unei părţi importante din Spania, unde numeroase şcoli şi servicii publice vor rămâne închise la începutul săptămânii.
Potrivit guvernului, traficul era în continuare perturbat pe aproape 700 de drumuri duminică, dar trenurile care vin sau pleacă în direcţia Madrid vor începe să circule progresiv, cu excepţia legăturilor cu regiunile din nord-est, printre care şi Barcelona.
În ciuda situaţiei dificile, guvernul a dorit să ofere asigurări în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, afirmând că 350.000 de noi doze vor fi livrate luni dimineaţă, aşa cum era prevăzut.
Furtuna ''Filomena'' s-a deplasat duminică spre nord-estul ţării, afectat de căderi de zăpadă mai puţin importante în comparaţie cu regiunile centrale în ziua anterioară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.