Spania pune presiune pe hotărârile legate de piața energiei la nivel european

Vlad Roibu |
Data publicării:
Frumosu a spus că plafonarea nu a fost chiar o mană cerească pentru industria de panificație
Frumosu a spus că plafonarea nu a fost chiar o mană cerească pentru industria de panificație

La puțin timp după ce a preluat conducerea UE de la Suedia, Spania impune statelor membre să ia măsuri noi în privința pieței energetice.

Spania, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, vrea ca statele membre să ajungă, în următoarele săptămâni, la un acord de principiu cu privire la reforma organizării pieţei comune a energiei electrice, a dezvăluit pentru Reuters o sursă din interiorul Ministerului spaniol al Energiei.

Cele 27 de state membre UE nu au reuşit încă să ajungă la o poziţie comună cu privire la reformele preconizate pentru organizarea pieţei energiei electrice a UE, în ideea de a accelera dezvoltarea energiei din surse regenerabile şi a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri. Unul dintre subiectele asupra căruia statele membre au opinii divergente sunt ajutoarele de stat acordate centralelor electrice, iar sursa citată de Reuters susţine că acesta rămâne şi principalul punct sensibil.

Decizii importante pentru spanioli

Spania a făcut din obţinerea unui acord în acest dosar una dintre priorităţile sale. Preşedinţia spaniolă va fi ultima înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie 2024, ceea ce face şi mai urgentă finalizarea reformei.

Diplomaţii spanioli lucrează intens pentru a intermedia un acord de principiu înainte de vacanţa de vară, obiectivul fiind debutul negocierilor cu Parlamentul European şi Comisia Europeană după vacanţă şi finalizarea acordului până la sfârşitul anului.

Săptămâna următoare, Spania va găzdui o reuniune informală a miniştrilor mediului şi energiei la Valladolid, însă reforma organizării pieţei energiei electrice nu se află pe agenda discuţiilor, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414645.61RON
1 ETH = 7888.48RON
1 LTC = 370.98RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17322.95-0.65%
BET-BK3220.89-0.75%
BET-EF943.45-0.75%
BET-FI60457.72-1.56%
BET-NG1250.29-1.07%
BET-TR38200.02-0.65%
BET-TRN37130.29-0.65%
BET-XT1482.71-0.72%
BET-XT-TR3214.13-0.72%
BET-XT-TRN3130.81-0.72%
BETAeRO841.65-0.10%
BETPlus2553.39-0.62%
RTL38650.86-0.70%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel