Publicitate
"Având în vedere că profiturile companiilor de electricitate au fost, din punctul de vedere al guvernului, exorbitante, am dori să dispunem de posibilitatea de a le solicita o contribuție mai mare", a declarat ea într-un interviu acordat postului public de televiziune TVE.
Între timp, fără legătură cu eventuala taxă, dar cu efecte asupra economiei, incendiile de pădure din Spania au distrus mii de hectare de teren și au forțat sute de locuitori să își părăsească locuințele, pe fondul unui val de căldură devastator care afectează întreaga Europă.
Unele dintre incendii continuă să ardă în timp ce pompierii se luptă să stingă flăcările care au devastat peste 74.000 de hectare. Vineri, Organizația Meteorologică Mondială a avertizat că întreaga Spanie se confruntă cu un "risc extrem de incendiu" din cauza căldurii și a uscăciunii.
O avanpremieră a viitorului
Valul de căldură timpuriu a doborât recorduri în Spania, în regiunea Valencia înregistrându-se 39 de grade Celsius, mult peste valoarea maximă din 2017. La Madrid, temperaturile au crescut până la 40,5 grade Celsius, situație care a determinat agenția meteorologică de stat să vorbească despre primul val de căldură major din ultimele patru decenii.
"Ceea ce vedem astăzi este, din păcate, o avanpremieră a viitorului", a comentat Clare Nullis, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale de Meteorologie, care a avertizat în weekend că primele valuri de căldură sunt cauzate de schimbările climatice.
Iar Johan Rockström, directorul Institutului Potsdam pentru cercetarea impactului climatic, finanțat de guvernul german, a definit scenele din Europa ca fiind "noua normalitate" și a avertizat că vremea extremă se va înrăutăți dacă nu se reduc emisiile globale.
Un adevărat monstru
Sierra de la Culebra, un lanț muntos din Castilla y León, în nord-vestul Spaniei, a fost una dintre cele mai devastate zone, iar o asociație de muncitori a numit incendiul de pădure "un adevărat monstru", deoarece a format un zid portocaliu uriaș de-a lungul a ceea ce a fost cândva un peisaj verde.
Duminică, când temperaturile au scăzut, lucrurile s-au mai potolit. Luni, avioanele de urgență au aruncat apă peste terenurile agricole din vestul țării pentru a împiedica reaprinderea flăcărilor, în timp ce incendiile de pădure au continuat să ardă în zone precum Navarra și Catalonia, a relatat agenția de presă Reuters.
Avertismente și evacuări
Sute de pompieri au lucrat în mai multe regiuni, inclusiv în Zamora, în nord-vest, și Valencia, în sud-est, pentru a stinge flăcările. Oficialii din Catalonia, în nord-estul țării, au declarat la sfârșitul săptămânii că serviciile de urgență se străduiau să stăpânească peste 30 de incendii, potrivit The Guardian.
Valul de căldură a afectat și Franța, iar în Marea Britanie a fost emis un avertisment de către Agenția de Securitate Sanitară, în condițiile în care în această țară s-a înregistrat cea mai călduroasă zi a anului. Temperaturile din Londra au depășit 32 de grade Celsius (89 de grade Fahrenheit) din cauza a ceea ce experții au spus că a fost o rafală de aer cald din Africa de Nord.
În Germania, peste o duzină de localități din apropierea Berlinului au fost evacuate ca măsură de precauție împotriva unui iminent incendiu de pădure în acest weekend, a relatat Deutsche Welle. "Cea mai caldă perioadă a anului este de obicei între jumătatea lunii iulie și jumătatea lunii august", a declarat meteorologul Tim Staeger. "Dacă deja ne confruntăm cu aceste temperaturi acum, probabil că vor fi mai multe zile ca acestea, sau chiar zile mai călduroase, în cursul acestui an."
Citește și Miliardar american a pariat masiv pe PRĂBUȘIREA acțiunilor europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.